Meniu Principal

Manifestări omagiale și miting aviatic

Aurel Vlaicu, pionierul aviației române, a fost omagiat, ieri, în satul său natal

 „Icarul din Binținți” a reușit un zbor memorabil în data 17 iunie 1910, când a ridicat de la sol, pe câmpul Cotrocenilor din București, un avion conceput, construit și pilotat de el. Autoritățile din orașul Geoagiu, împreună cu numeroși invitați, l-au omagiat pe inginerul, inventatorul și pilotul hunedorean Aurel Vlaicu în cadru festiv și au depus coroane de flori la statuia aviatorului, ridicată în centrul localității natale, care acum îi poartă numele. Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat la eveniment de administratorul public Costel Avram și de o parte a consilierilor județeni.