LUCIAN RUS: În cazul Telecabinei de pe Cetate voi solicita un audit foarte serios
Invitat la postul local de televiziune Antena 3 Deva, Lucian Rus primarul ales al municipiului Deva, a discutat deschis despre problemele orașului și provocările unui mandat de primar care se anunță a fi unul extrem de greu.
Lucian Rus: Când îmi propun ceva sunt învățat să îmi ating scopul
“Când îmi propun ceva sunt învățat să îmi ating scopul. Așa a fost și în competiția electorală când am spus că am acceptat această candidatură la Deva și am intrat în această competiție cu un singur gând: Să câștig. Și așa s-a și întâmplat. Devenii, cărora le mulțumesc, mi-au acordat încrederea. Așa se va întâmpla și de acum încolo!”, a spus Lucian Rus.
Lucian Rus: Primăria Deva nu este o primărie deloc ușoară
„De aproximativ o lună am început radiografia primăriei. Discut cu reprezentanții multor ministere, cu cei de la ADR Vest, privind posibilitățile de finanțare europeană pentru proiectele de viitor. Împreună cu mai mulți arhitecți care vin benevol alături de mine, am început să creionăm o sistematizare a orașului, o gândire diferită a tuturor cartierelor, a zonelor verzi și a problemelor din municipiul Deva”
Lucian Rus: Anul viitor va fi cel mai dificil an pentru Deva
„Anul viitor municipiul Deva va trebui să ramburseze o serie de credite. În acest sens am demarat o serie de discuții cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții(BEI), Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare(BERD) și Banca Mondială pentru o reeșalonare a creditelor. Pentru că anul viitor va fi cel mai dificil pentru Deva! Avem nevoie de bani pentru cofinanțarea proiectelor pe care le pregătim. Să nu uităm: Nu am intrat în această competiție doar ca să câștig! Am intrat în această competiție electorală să fac lucruri bune pentru Deva și pentru deveni!
Știu că este greu! Toți colegii mei din București mă atenționează de problemele care pot apărea pe parcurs, despre situația în care se găsește municipiul Deva, dar dezideratul meu este acela că trebuie să-mi fac treaba și să rezolv aceste probleme. Chiar dacă bugetul municipiului Deva este unul generos, el are o serie de probleme care pun în dificultate administrația. Sunt multe datorii, sunt proiecte europene care nu au fost finalizate și va trebui să rambursăm din banii noștri, ai devenilor, aceste finanțări. Primii doi ani nu vor fi deloc ușori, dar vom face ce trebuie astfel încât să mergem mai departe”
Lucian Rus: În cazul Telecabinei de pe Cetate voi solicita un audit foarte serios
„În cadrul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, gestionez acum Master Planul de Investiții în Turism. Foarte multe administrații locale din țară, depun în cadrul ministerului proiecte care privesc astfel de investiții. Știu ce înseamnă oferte în acest domeniu, pentru că le văd, le analizez. M-am uitat la devizele de lucrări. Care sunt diferențele între proiectele depuse și proiectul realizat la Deva. Diferențele sunt foarte mari. Voi vedea de la 1 noiembrie, când voi veni la primărie care sunt caracteristicile tehnice pe care le-au solicitat. Dar am cu ce compara. Am exemple clare de telecabine care funcționează. Atunci voi face această analiză. Pentru că vreau să fie foarte clar: Nu avem voie să ne jucăm cu viața oamenilor. Am primit filmări de la turiști care au vizitat Deva și în respectivele filmări se vede cum în timp ce urcă cu telecabina sar piese din calea de rulare. Este un lucru extrem de grav pe care trebuie să-l tratăm cu cea mai mare seriozitate”, a concluzionat Rus