Meniu Principal

Legile Educației au intrat în circuitul de avizare al Guvernului

PSD deschide consultările pe Legile educației. PSD a pledat tot timpul pentru consultare publică și transparentă, pentru că această reformă este mult prea importantă pentru a fi decisă în spatele ușilor închise. Până acum Ministerul Educației nu a dorit să facă publice aceste proiecte. Odată cu intrarea proiectelor pe circuitul de avizare, PSD deschide dezbaterea publică pentru toți cei interesați de acest subiect. Obiecțiile și propunerile acestora vor fi integrate într-un set de amendamente care vor fi promovate de PSD în Parlament
o PSD a stabilit un calendar de dezbateri și consultări, cu următorii factori din educație:
1) Sindicatele din educație.
2) cu profesorii și rectorii,
3) cu elevii, studenții și părinții,
4) cu asociațiile aleșilor locali,
5) ONG-uri,
6) Parlamentari PSD
7) Cu specialiștii PSD din organizațiile județene
o Calendarul se va desfășura până pe 31 martie, astfel încât PSD să strângă cât mai multe opinii din societatea civilă, pe care să le transpună apoi sub forma unor amendamente pe care le va susține în Coaliție și în comisiile parlamentare de specialitate.