Meniu Principal

Lecţii de prim-ajutor şi de bună purtare pentru copii

Voluntarii Crucii Roşii Deva şi-au reluat întâlnirile cu copiii care locuiesc în zona Nicolae Grigorescu, din Deva.

Peste 25 de copii, cu vârste între 4 şi 15 ani, au fost prezenţi, sâmbătă, 1 aprilie 2023, la atelierele practice organizate de voluntari, în funcţie de vârsta participanţilor. Copiii de vârstă şcolară şi adolescenţii au aflat care sunt cei mai importanţi paşi în acordarea primului ajutor în caz de urgenţă, participând, totodată, şi la un curs de bune maniere, în timp ce copiii de grădiniţă au învăţat să coloreze după un model dat, uniform şi fără a depăşi conturul.

Voluntarii Crucii Roşii le-au explicat participanților la activități care sunt măsurile de prim-ajutor în caz de entorse sau luxaţii, cum se aplică un bandaj elastic sau unul încrucişat, cât de importantă este o intervenţie rapidă atunci când cineva trece printr-un episod de leşin, dar şi ce presupune acordarea primului ajutor în cazul unei muşcături de câine, cum poate fi prevenită infectarea rănii, ce boli sunt transmise prin muşcăturile de animale şi când este obligatoriu ca persoana rănită să se prezinte urgent la medic.

Totodată, copiii au aflat cum ar putea salva viața unei persoane care s-a înecat cu alimente şi cum se execută corect cea mai cunoscută şi mai simplă manevră de salvare de la sufocare – la fel de eficientă și după aproape 50 de ani de când a fost descoperită.   Lecţia de prim-ajutor a inclus şi câteva noţiuni de bază cu privire la dezinfectarea şi tratarea rănilor superficiale, astfel încât să nu apară complicaţii nedorite. În timp ce fetele şi cei mai mici participanţi la acţiune au exersat diferite metode de aplicare a bandajelor şi de dezinfectare a rănilor, băieţii au învăţat cele mai importante reguli de bună purtare – de la formulele de salut care se adresează colegilor, familiei, vecinilor sau profesorilor şi care pot fi însoţite de un zâmbet, până la cuvinte ca “te rog”, “mulţumesc”, “iartă-mă” sau “îmi pare rău”, care nu trebuie să ne lipsească din vocabular.

Sfaturile şi recomandările voluntarilor au atras interesul adolescenţilor. Tinerii au aflat că bunul simţ şi comportamentul cu care ieşim în lume spune totul despre noi, dar şi că o conduită nepotrivită ne poate afecta serios interacţiunea cu cei din jur. Ca să demonstreze ce au reţinut, fiecare participant a exersat replici şi comportamente imaginate în diferite situaţii – întâlnirea cu o fată sau cu o persoană vârstnică, discuţia cu un coleg de la şcoală ori evitarea unei discuţii neplăcute.

Acţiunea desfăşurată sâmbătă, în cartierul Nicolae Grigorescu face parte din seria activităţilor pe care voluntarii Crucii Roșii Deva în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială Deva le organizează, de două ori pe lună, pentru copiii și adolescenții din comunitățile vulnerabile.

 Direcţia de Asistenţă Socială Deva