Laurențiu Nistor: “Candidatul pentru președinția Consiliului Județean Hunedoara va fi stabilit în urma unui sondaj de opinie”
Guvernul Orban vrea să emită o ordonanță de urgență prin care să se revină la alegerea președinților de CJ-uri prin votul consilierilor județeni
Premierul Ludovic Orban a afirmat că vrea schimbarea legii
În ședința de Guvern din iunie 2019, reprezentanții Guvernului României au adoptat ordonanța de urgență care prevedea ca, începând din anul 2020, președinții administrațiilor județene să nu fie aleși dintre consilierii județeni, ci aceștia să fie desemnați în mod direct de către alegători. Această formulă a fost aplicată în alegerile locale din 2008 și 2012, însă la care s-a renunțat în anul 2016.
Totuși, este posibil ca, săptămâna viitoare, Guvernul să emită o ordonanță de urgență prin care să se revină la alegerea președinților de CJ-uri prin votul consilierilor județeni. Astfel, premierul Ludovic Orban a afirmat că vrea schimbarea legii, în sensul ca alegerea preşedinţilor de consilii judeţene să se facă, la fel ca în 2016, din rândul consilierilor judeţeni.
Liderul social-democraţilor hunedoreni susţine că se va face un sondaj de opinie în care va fi inclus şi el. Abia apoi va fi stabilit candidatul la şefia instituţiei judeţene
Deputatul Laurențiu Nistor declară că PSD Hunedoara nu și-a stabilit candidatul pentru președinția Consiliului Județean Hunedoara. „Candidatul va fi stabilit în urma unui sondaj de opinie, în care vor fi incluse cel puțin două persoane. Voi fi și eu între cei care intră în sondaj. De asemenea, vor fi sondate și persoane de la alte partide, candidați sau posibili candidați la șefia Consiliului Județean. Cercetarea sociologică va fi gata până la jumătatea lunii februarie”, a spus Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.