Meniu Principal

Laurențiu Nistor: Avem obligația de a lucra în interesul locuitorilor județului Hunedoara

Pun preț pe seriozitate, sinceritate și competență

Așa cum am promis, am început săptămâna cu o ședință operativă la care au participat, alături de colegii mei din executiv, toți șefii de direcții, servicii, birouri și compartimente din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, dar și managerii celor 12 instituții aflate în subordine și conducerea celor doi operatori regionali de apă.

Pe mulți i-am surprins cu lucrurile pe care le știam despre activitatea lor și sper că au înțeles faptul că pun preț pe seriozitate, sinceritate și competență. Nu-mi plac tentativele de eschivă și nici minciunile, așa că nu le voi tolera!

Cu toții trebuie să înțelegem că suntem o echipă și că avem obligația de a lucra în interesul tuturor locuitorilor județului Hunedoara. Am inițiat aceste ședințe operative pentru a identifica la timp problemele și pentru a găsi urgent soluțiile pentru ca blocajele să fie depășite!

Sunt convins că mesajul meu a fost recepționat de toți colegii mei, iar rezultatul se va vedea în atitudine și acțiune!

Spor la lucru, dragi colegi !

 



« (Stirea anterioara)