Meniu Principal

Iulius Firczak – Deputat UCRR: De la un an la altul cresc prețurile serviciilor medicale

Despre situația din sistemul public și cel privat de sănătate, avantajele unui parteneriat.  Ce-și doresc consumatorii de la asigurările private de sănăte și ce riscuri acoperă.

 „În acest context convulsiv al pandemiei pare, mai mult decât oricând, că este nevoie de un sistem de sănătate bine pus la punct”, susține Iulius Marian Firczak, membru în Comisia pentru Buget, Finanţe şi bănci în Parlamentul României, deputat din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

 O reformă structurală a întregului sistem de asigurări de sănătate

Referitor la oportunitatea dezvoltării asigurărilor private de sănătate pentru refinanțarea sistemului de sănătate și creșterea indicatorilor de performanță ai acestuia, mai ales în contextul actual, de deficit de resurse și scădere acces la servicii medicale,

Iulius Marian Firczak , deputat în Comisia de Buget Finanțe din Camera Deputaților, specialist în brokerajul de asigurări, menționează că:

“Modificări legislative sunt mult prea multe din punctul meu de vedere. Cred că trebuie găsit un consens politic între marii actori parlamentari și să se facă o reformă structurală a întregului sistem de asigurări de sănătate. În istoria recentă am fost aproape de o astfel de reformă structurală și din varii motive ea s-a blocat în 2012 și de atunci nimeni nu a mai avut curajul să pună pe tapet o reformă atât de amplă”.

Iulius Firczak: Se creează un dezechilibru și o discriminare pentru că nu avem pachetul de bază clar definit

“În momentul în care vorbim de relația între asigurarea de stat și asigurarea privată de sănătate prin degrevarea bugetului, se creează un dezechilibru și o discriminare pentru că nu avem pachetul de bază clar definit pentru a ști ce primesc. O persoană cu un venit mai mare își permite o asigurare privată de sănătate, își rezolvă problemele medicale și degrevează bugetul (de stat).
Referitor la modificările legislative, a fost o surpriză introducerea deductibilității pentru abonamentele medicale. În dezvoltarea asigurărilor voluntare de sănătate cred că este nevoie de o clarificare a acestor deductibilități – cine poate fi deductibil, cum se decontează banii.

Cred că și plafonul de 400 de euro poate fi regândit în contextul în care vedem că de la un an la altul cresc prețurile serviciilor medicale. Este posibil ca în scrurt timp acest plafon să nu mai fie unul sustenabil”, a adăugat Iulius Marian Firczak, Deputat în Parlamentul României.

În România, speranța de viață este una dintre cele mai mici din UE ( 75,3 ani ) și, deși a crescut din anul 2000 cu 4 ani, rămâne cu aproape 6 ani sub media Uniunii Europene ( 81 ani- media în UE ). Rata crescută a mortalității, de asemenea printre cele mai ridicate din UE, indică faptul că există spațiu de îmbunătățire în abordarea factorilor de risc și eficienței serviciilor de sănătate.

Asigurările de sănătate au cumulate, la finalul primului trimestru din 2020, prime brute subscrise în valoare de aproximativ 142 milioane lei, în crestere cu 53% față de anul precedent, potrivit raportului ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară.

 

Maria Hogman