Meniu Principal

Investiția în infrastructura de transport public local din municipiul Deva prinde contur

Investiţia de modernizare a sistemului de transport public local prin reabilitarea infrastructurii din municipiul Deva avansează în ritm susținut. Lucrările la clădirea în care va funcționa depoul pentru autobuze și microbuze electrice, de pe strada Depozitelor din municipiul Deva sunt în grafic. A fost finalizată pardoseala, compartimentările interioare cu panouri, hidroizolația la acoperiș. S-au montat ferestrele din aluminiu cu geam termopan, ușile metalice rezistente la foc și ușile secționale, trapele de fum, luminatoarele și hidranții. Constructorul lucrează la montajul consolelor pentru jgheaburile de susținere a cablurilor electrice. Hala depou va avea și atelier de mentenanță, spații de lucru, depozit anvelope și consumabile, alte spații de depozitare, într-un cuvânt,  toată infrastructura necesară funcţionării unui parc auto electric.

La clădirea în care va funcționa spălătoria s-au finalizat compartimentările interioare cu panouri, acoperișul, montajul tâmplăriei (ferestre și uși) și urmează montajul grătarelor la rigole. Se lucrează și la clădirea administrativă. S-au finalizat compartimentările interioare din gips-carton, s-a montat tâmplăria interioară din PVC, geamuri cu rame din aluminiu și sticlă termopan, ușa exterioară și gresia. Instalațiile sanitare și termice din pardoseală sunt gata, la fel ca și instalația electrică (curenți tari și slabi). Muncitorii montează faianța în grupurile sanitare, aplică gletul și au dat deja o mână de lavabil în anumite zone.

Clădirea administrativă va avea birouri, dispecerat, vestiare, grupuri sanitare, sală de mese etc

Constructorul a avansat și cu lucrările exterioare. Au fost montate bordurile și s-au turnat trotuarele din beton, gardul este montat în procent de 95% și stâlpii de iluminat cu led (90%). S-au realizat canalizările, alimentarea cu apă, s-au montat căminele și rețeaua de hidranți exterioară. De asemenea, au fost montate și cele două rezervoare de apă, de 150 mc, pentru stingerea incendiilor. Modernizarea infrastructurii de transport public local se realizează pe fonduri europene și vizează împreună cu autobuzele și microbuzele electrice care au fost achiziționate, creșterea calității serviciilor de transport public local pentru deveni.

Nicolae-Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva