Meniu Principal

Investiți în viitorul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială

Două noi proiecte ce vor avea acest scop vor fi implementate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, după ce reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Hunedoara au semnat în această săptămână contracte de finanțare.
 Primul proiect prevede reabilitarea a două blocuri sociale – G9, de pe strada Eliberării; respectiv G2, de pe strada Nicolae Bălcescu. Principalele lucrări prevăzute în proiect sunt:
☑️ izolarea termica a fațadei și a planșeului peste ultimul nivel;
☑️ înlocuirea tâmplăriei la spațiile comune; respectiv a tâmplăriei exterioare, la spațiile individuale;
☑️ realizarea instalației de gaze naturale;
☑️ instalarea de centrale termice proprii, respectiv convectoare cu funcționare pe gaze naturale;
☑️ instalarea sistemului de producere a apei calde menajere cu boiler și realizarea sistemului de distribuție a acesteia la obiectele sanitare – lucrări de înlocuire a instalației electrice;
☑️ înlocuirea instalației de iluminat;
☑️ înlocuirea de instalații și obiecte sanitare;
☑️ crearea de facilități pentru persoane cu dizabilitati (rampe de acces in clădire).
În total, 150 de locuințe vor fi reabilitate, iar de ele vor beneficia în mod direct peste 500 de persoane.
Proiectul are un buget de 9,3 milioane de lei, dintre care 9,1 milioane de lei îl reprezintă fonduri nerambursabile și urmează să fie implementat până la finalul anului viitor.
Beneficiarul proiectului implementat prin prin Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban este Primăria Hunedoara
În imagini puteți vedea stadiul actual al blocurilor care urmează să fie reabilitate