Intotero: Retezatul Verde a devenit realitate !
7000 de puieți de rășinoase au fost plantați, sâmbătă, la Râușor, în Retezat, în cadrul celei mai ample acțiuni de împădurire organizată în acest an, în județul Hunedora.
Am participat, alături de colegii și colegele din Organizația Județeană PSD, la acțiunea Retezatul Verde, în cadrul căreia au fost plantați în jur de 7000 de puieți de brad, în zona stațiunii Râușor.
Ne-am mobilizat extraordinar, am fost peste 150 de membri PSD din toate colțurile județului și am dat o mână de ajutor primarului nostru din Comuna Râu de Mori, Flaviu Dilertea.
Încurajăm pe toată lumea să participe la campania de împădurire, pentru că aceasta va rămâne mărturia sinceră a unei generații care a vrut să schimbe ceva în bine. Împreună am reușit să dăm viața unei păduri noi.
Acțiunea de împădurire a fost organizată de Primăria Râu de Mori.
Natalia Intotero – Deputat PSD