Meniu Principal

Întâlnire de informare și conștientizare

La Hunedoara, evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara și vor participa Dr. Melinda Mitranovici și dr. Alina Florea.

Direcția de Sănătate Publică Hunedoara desfășoară Campania „CANCERUL POATE FI PREVENIT – VACCINAREA ANTI HPV SALVEAZĂ VIEȚI!”, care va avea loc joi, 26 mai 2022, în municipiul Hunedoara.

Subiectele abordate vor fi:

  • Importanța cunoașterii factorilor de risc comportamentali, care pot favoriza apariția cancerului și măsurile active care îi pot diminua.
  • Noțiuni despre virusul Papilloma Uman (HPV) și cancerul de col uterin.
  • Prevenția cancerului de col uterin și a infecției cu virusul Papilloma Uman.

Invitați: dr. Melinda Mitranovici, medic șef secție Ginecologie și dr. Alina Florea (medic oncolog).

La Hunedoara, evenimentul se va desfășura joi, 26 mai 2022, în Amfiteatrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, începând cu ora 12:30, iar intrarea este liberă.

În momentul de față, oncologia reprezintă un domeniu foarte vast în ceea ce privește cercetările efectuate pentru a înțelege mecanismele genetice și moleculare care controlează evoluția și răspândirea celulelor canceroase.

Dr. Melinda Mitranovici conduce secția de Ginecologie a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara încă din 2015, când a venit aici. Este din Simeria și a terminat facultatea de medicină la Tg. Mureș; tot acolo a făcut și rezidențiatul. A profesat la spitalul din Brad înainte de a veni la Hunedoara.

Oncologia este o specialitate complexă și dificilă, iar unul dintre tinerii profesioniști ai acestui domeniu este dr. Alina Florea, medic specialist oncolog. Născută la Deva, Dr. Florea Alina Silvia, a studiat Medicina la Cluj și a încheiat perioada rezidențiatului în același centru universitar, în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”. A efectuat și o perioadă de pregătire în acest domeniu, timp de 6 luni, în Franța.

Aproximativ o jumătate dintre toate cazurile de cancer ar putea fi evitate dacă toată lumea ar urma toate recomandările cuprinse în Codul european împotriva cancerului.

Cele mai răspândite forme de cancer au tendința de a apărea după vârsta medie, dar niciodată nu este prea devreme sau prea târziu să se inițieze măsuri în vederea prevenirii cancerului.

Oricine poate fi atins de cancer, dar anumite persoane sunt expuse unor riscuri mai mari datorită unor factori comportamentali sau de mediu (cele care fumează, consumă alcool, sunt supraponderali sau obezi, au o dietă nesănătoasă, au un mod de viață sedentar sau sunt expuse la anumite infecții, radiații sau substanțe chimice cancerigene). Unele persoane se nasc cu un risc important de cancer de natură genetică.