Meniu Principal

INS a comunicat creșteri ale puterii de cumpărare

PSD a realizat obiectivul său principal din momentul intrării la guvernare de a proteja puterea de cumpărare a pensionarilor și a salariaților cu venituri mici.
În cazul ambelor categorii sociale, INS a comunicat creșteri ale puterii de cumpărare, în pofida creșterii prețurilor din anul precedent. În primul trimestru al anului puterea de cumpărare a pensionarilor din sistemul public de pensii a crescut cu peste 10%, în timp ce salariul mediu real a crescut cu aproape 8%. Aceste creșteri au fost posibile pe fondul stabilizării prețurilor, prin măsurile de plafonare a prețurilor la energie și de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază, care au coborât inflația de la 16,8% în noiembrie 2022, la 5,1% în luna mai 2024.
 Concomitent cu stabilizarea prețurilor, PSD a promovat în Guvern măsuri de creștere a veniturilor pentru cei cu venituri mici, respectiv prin creșterea salariului minim și prin sumele de sprijin la alimente și energie pentru pensionari și pentru familiile cu copii.
Viorel Sălan, deputat PSD