Meniu Principal

Încep lucrările la canalizarea din Peștiș

Valoarea acordului cadru este de 6.366.059 lei fără TVA și vizează extinderea rețelei de canalizare în Peștișu Mare

Ieri, la sediul Primăriei Municipiului Hunedoara a fost prezentă conducerea societății comerciale APA PROD SA pentru o serie de discuții cu primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, în vederea demarării lucrărilor de canalizare în Peștișu Mare, urmare a semnării contractului din data de 21.07.2020 între beneficiarul APA PROD SA și asocierea PROMETAL LOGISTIC SRL și EUROSTREI SRL.

Lungimea retelei de canalizare va fi de 5.555 metri liniari, conducta DN 250 din PVC. De asemenea, vor fi 3 stații de pompare a apelor uzate și echipamente electrice SCADA.

Primarul muncipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a declarat:

„Nu sunt primul care le promite hunedorenilor din Peștișu Mare că le face canalizarea, dar sunt primul care a reușit să ducă la bun sfârșit această nouă investiție atât de necesară în secolul XXI!”.