Meniu Principal

Ilie Toma: Trebuie să ne implicăm activ pentru păstrarea curățeniei

Împreună cu colegii mei, Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Natalia Intotero, deputat PSD Hunedoara și Alin Țambă, vicepreședinte CJ Hunedoara, am participat la ecologizarea unei zone din satul Romos care aparține de comuna Romos, județul Hunedoara.

Cu dragă inimă, ne-am alăturat colegilor noștri din organizațiile TSD și OFSD Deva, Teliuc, Simeria, Geoagiu, Orăștie, Ghelari, Brad și Băița, Organizația Județeană a Femeilor Social Democrate și membrilor Asociației Alături de Tineri, fiind de datoria noastră să ne implicăm în orice tip de activitate care aduce un beneficiu societății în care trăim.

Indiferent pe ce drumuri ne duce viața, de fiecare dată, revenim în mijlocul naturii unde ne regăsim echilibrul sufletesc și, fiecare dintre noi, trebuie să ne implicăm activ pentru păstrarea curățeniei celui mai de preț dar primit de la Dumnezeu: mediul înconjurător.

 



« (Stirea anterioara)