Meniu Principal

Ilia: Administraţia locală este interesată să asigure condiţii decente pentru locuitorii comunei

La Ilia, proiectele şi investițiile continuă şi locuitorii comunei  se bucură de confort şi condiții decente

 Ilia este nod de cale ferată strategic, traversată de două importante drumuri naţionale, spre Arad şi spre Timişoara şi, în curând, de autostrada A1, Bucuresti – Nadlac.

Comuna Ilia, prin aşezarea sa pe Valea Mureşului, de-o parte şi de alta a drumului naţional 7, aproape de municipiul Deva şi prin resursele naturale deosebite reprezintă o zonă de atractivă pentru potenţialii investitori.

Ilia are un aspect de mic orăşel, fiind a doua comună ca mărime din judeţul Hunedoara. Găsim aici blocuri “pe centru”, Unitatea de Primire a Urgenţelor, subunitatea de pompieri militari sau stadionul omologat, la dimensiuni regulamentare – aici desfășurându-se și competiții importante la nivel județean.

„Investițiile în infrastructură rămân o prioritate și trebuie să continue în zona noastră pentru o bună dezvoltare economică şi pentru a atrage cât mai mulți investitori”, susține Marius Omotă, primarul comunei Ilia.

Proiectele încep să prindă tot mai tare contur la nivelul comunei Ilia

“Acordăm o importanță majoră realizării proiectelor din comuna noastră. Suntem într-un stadiu avansat cu un proiect, realizat în colaborare cu operatorul specializat din judeţ, SC ApaProd SA Deva, prin care dorim să se introducă reţele de alimentare cu apă şi de canalizare şi în satele care nu beneficiază, în prezent, de acest serviciu. Este vorba despre un proiect care are asigurată finanţarea şi este eligibil. Un alt proiect, pe care dorim să îl implementăm, este cel privitor la reabilitarea sediului Primăriei comunei Ilia, un lucru care este absolut necesar. Vom demara lucrările  de reabilitare şi modernizare deoarece ne dorim să avem un sediu cu un aspect decent. De asemenea va continua şi programul de cadastrare gratuită a terenurilor agricole din comună. Avem şi alte proiecte în plan, dar despre acestea vom vorbi după ce vom avea forma finală a bugetului, nedorind să facem afirmaţii fără susţinere, ci doar bazate pe fapte concrete”, a declarat Marius Omotă, primarul comunei Ilia.

Maria Hogman