Meniu Principal

Hunedoara: „Bursa locurilor de muncă”- 47 de firme, 555 de locuri de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat astăzi, la Casa de Cultură, în parteneriat cu Primăria Hunedoara, o nouă ediţie a „Bursei locurilor de muncă”. 47 de firme din Hunedoara şi din zonă s-au arătat interesate să angajeze persoane din oraşul nostru, oferind, în total 555 de locuri de muncă în domenii diferite şi pe niveluri de calificare diferite.
Au fost înregistrate 704 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. 73 dintre acestea au fost încadrate în muncă iar alte 214 au fost selectate în vederea angajării.
Am a dorit să discut atât cu angajatorii cât cu participanţii, printre aceştia numărându-se şi câţiva elevi de liceu.
Felicit conducerea AJOFM Hunedoara, pentru că ceea această bursă de astăzi, nu a fost doar astăzi. Astfel de evenimente s-au derulat şi în anii trecuţi, la Hunedoara. Era nevoie ca această bursă să se desfăşoare şi la Hunedoara astfel încât oamenii să nu fie nevoiţi să meargă în reşedinţa de judeţ pentru a vedea dacă pot găsi un loc de muncă. Au fost prezente şi persoane fără un loc de muncă, au fost şi persoane care vor să-şi schimbe locul de muncă.
Îmbucurător este faptul că sunt foarte mulţi angajatori prezenţi, care oferă peste 550 de locuri de muncă. Este încă o dovadă că, în Hunedoara, apar şi noi angajatori, pe lângă cei deja cunoscuţi de toată lumea. Şi vor continua să apară, dacă ne gândim doar la investiţiile care se pregătesc, de exemplu, pe b-dul Traian din Hunedoara, sau la intrarea în oraş.
Următoarea bursă a locurilor de muncă în Hunedoara va avea loc, cel mai probabil, în data de 17 mai 2024 şi va fi completată şi de o sesiune de orientare în carieră oferită în principal tinerilor din licee.
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara