Meniu Principal

MUNICIPIUL HUNEDOARA: 2 aprilie- investigații medicale gratuite

2 aprilie – investigaţii medicale gratuite, la Centrul de Recreere Pensionari. Programările se fac la numărul 0354.880.880 
Hunedorenii care doresc să beneficieze gratuit de o serie de investigaţii medicale gratuite sunt aşteptaţi marţi, 2 aprilie, cu începere de la ora 09.30 la Centrul de Recreere Pensionari aflat pe b-dul Corvin nr. 9 bis (cu acces auto dinspre Piaţa Florilor).
Medici şi asistenţi medicali din cadrul Asociaţiei Salvital şi al Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara vor efectua:
– electrocardiograme ( EKG – pentru identificarea eventualelor probleme cardiace)
– spirometrii (pentru identificarea de eventuale probleme pulmonare)
– analize INR (pentru persoanele care urmează tratamente cu anticoagulante)
– determinarea glicemiei (teste rapide)
– determinare hemoglobină glicozilată (teste rapide)
– măsurarea tensiunii arteriale
– determinare „indice braţ – gleznă” (pentru identificarea unei eventuale afecţiuni arteriale periferice, tip de afecţiuni care cresc riscul unui atac de cord sau accident vascular cerebral)
– osteodensiometrie (determinarea densităţii osoase)
Consultaţiile se vor derula între orele 09.30 – 17.30. Pentru a se reduce, pe cât posibil, timpii de aşteptare şi pentru o mai bună derulare a acţiunii, este de preferat ca doritorii să se programeze telefonic apelând numărul 0354.880.880 (disponibil până vineri, 29 martie), între orele 08.00 – 16.00
Acţiunea este organizată de Primăria municipiului Hunedoara, prin Direcţia de Asistenţă Socială, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, al Asociaţiei „Salvital” şi al Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”.