Meniu Principal

Guvernul Cîțu năruiește speranța românilor pentru un trai mai bun

Discursul cu surle și trâmbițe al actualei guvernări, precum că România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, se lovește de realitatea pe care o trăiește majoritatea românilor, aceea a scăderii puterii de cumpărare prin majorarea prețurilor.

 De regulă, când vorbim despre o creștere economică ne bazăm pe creșteri de producții sau creare de locuri de muncă, sau pe creșterea puterii de cumpărare. Din păcate, actuala guvernare bifează minusuri după minusuri (minus 10% putere de cumpărare, minus 20% producție agricolă, minus 7% producție industrială, minus 100.000 de locuri de muncă) și majorări de prețuri (16% la energie, 25% la gaze, 7,5% la apă, 10% la alimente) ceea ce contrazice așa zisa creștere economică.

Un mediu economic stabil nu devalorizează moneda națională și nu îngheață pensii, salarii și alocații de stat pentru copii. Politica nu se face doar în propriul interes, cu amatori la cârma instituțiilor cheie ale țării, cu anti reforme și măsuri de austeritate.

Este dovedit deja că prioritățile coaliției de dreapta sunt altele decât interesul de țară și eșecul din Sănătate, cu consecințe grave asupra sănătății pacienților cu afecțiuni non-covid lăsați fără acces în spitale, va fi urmat de eșecul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), refuzat deja de două ori de Comisia Europeană. Miniștrii Guvernului Cîțu au ajuns subiect de bancuri prin birourile de la Bruxelles și, nici în ceasul al 12-lea, nu avem proiecte, nu avem reforme, nu avem garanții că România chiar va putea atrage bani la termen prin PNRR.

Guvernul Cîțu a fost mai preocupat de crea un plan mascat de austeritate pentru următorii 5 ani, care include măsuri antisociale (înghețarea veniturilor, reducerea puterii de cumpărare, falimentarea mediului de afaceri și creșteri de taxe).

Guvernul Austerității vrea să meargă la Bruxelles, pentru aprobarea PNRR, cu un angajament oficial că va îngheța toate salariile și pensiile în următorii 3 ani și va majora taxele, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a românilor se va prăbuși odată cu creșterea explozivă a prețurilor.

PSD nu va fi niciodată de acord cu măsurile care se îndreaptă împotriva tuturor românilor în timp ce clientela politică își umflă conturile prin intermediere, consultanță și comisionare.

Încă o dată, PSD a oferit Guvernului soluții la cheie pentru realizarea PNRR, orientate pe dezvoltarea și consolidarea economică a întregii țări, soluții care respectă întocmai cerințele Comisiei Europene.

În finalizarea PNRR nu trebuie să se țină cont de culoarea politică și ar fi trebuit să existe un dialog între toate partidele politice, cu consultarea autorităților locale și partenerilor sociali.

PSD dorește ca banii europeni să ajungă la firmele românești, la fermierii români și la comunitățile locale, astfel încât România să se dezvolte unitar și cetățenii să simtă că le sunt apărate toate interesele.

Ilie Toma,

Deputat PSD Hunedoara