Meniu Principal

Giratoriu nou în Hunedoara

Au început lucrările la giratoriul ce va fi construit la intersecţia străzii Victoriei cu strada Pictor Ştefan Luchian, în apropierea Spitalului Municipal Hunedoara

Noul giratoriu va fluidiza circulaţia în zonă, destul de intensă mai ales dimineaţa şi mai ales în cursul anului şcolar, dar va face posibilă şi modificarea traseului de autobuz de pe linia nr. 2, astfel încât şi hunedorenii care folosesc linia amintită să poată ajunge la spital cu mijloacele de transport în comun (autobuzele de pe linia nr. 2 vor putea urca până în staţia mai nou amenajată în faţa spitalului, după care vor putea întoarce, spre traseul obişnuit, în giratoriul care se construieşte începând de astăzi).

Șoferii care tranzitează zona intersecţiei dintre străzile Victoriei şi Pictor Ştefan Luchian sunt rugați să circule cu prudenţă.

Investiţia se încadrează în proiectul cu finanţare europeană ce vizează modernizarea transportului în comun „Coridorul Est”, proiect prin intermediul căruia, printre altele, urmează să fie achiziţionate autobuze ecologice, să fie reabilitate şi modernizate străzile Mureşului şi Eroilor şi zonele pietonale existente pe Aleea Ciprian Porumbescu, respectiv aria „scărilor de la Poliţie”, între b-dul Rusca şi str. Al. Vlahuţă.

 

 



« (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) »