Meniu Principal

Festivitatea dedicată aniversării a 55 de ani de învățământ energetic

Joi, 22 iulie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat la festivitatea dedicată aniversării a 55 de ani de învățământ energetic la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva.

Absolvent al acestei instituții de învământ, președintele Laurențiu Nistor a subliniat rolul important pe care l-a avut învățământul energetic de-a lungul anilor în formarea specialiștilor din domeniu.

„Această unitate de învățământ, prin zecile de generații de absolvenți, a dat județului Hunedoara și întregii țări specialiști într-un domeniu vital: sistemul energetic. Astăzi, din păcate, vedem că Termocentrala Mintia, unitatea pe lângă care a fost înființat în 1966 Grupul Școlar Energetic, este oprită, iar perspectivele nu sunt tocmai bune.

La ceas aniversar, doresc tuturor cadrelor didactice sănătate și putere de muncă pentru a onora această misiune nobilă, de pregătire a tinerilor pentru viitor. Elevilor care trec pragul acestui liceu, le doresc să fructifice anii adolescenței punând bazele unor cariere profesionale solide”, a transmis președintele Nistor.

Ca o recunoaștere a eforturilor făcute pentru a răspunde cât mai bine exigențelor actuale, școlii i-a fost atribuită titulatura de „Școală Europeană” în anii 2009, 2015 și 2019.

 



(Stirea urmatoare) »