Expoziția „Familia Regală pe Frontul Marelui Război (1916-1918)„
Expoziția trece în revistă contribuţia pe care Familia Regală a României a avut-o în deciziile cu privire la intrarea României în Primul Război Mondial
22 iunie la orele 16:00
Expoziția va fi găzduită în foaierul Teatrului de Artă Deva
Muzeul Naţional Cotroceni în parteneriat cu Teatrul de Artă Deva vă invită la vernisajul expoziției „Familia Regală pe Frontul Marelui Război (1916-1918)”. Expoziţia itinerantă „Familia Regală a României pe frontul Marelui Război (1916 -1918)” se înscrie în seria manifestărilor pe care Muzeul Național Cotroceni le dedică marcării Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri.
Vernisată la 25 octombrie 2017 în Spațiile medievale ale Muzeului Național Cotroceni, și itinerată în multe zone ale țării dar și în afara granițelor expoziția trece practic în revistă contribuţia pe care Familia Regală a României a avut-o în deciziile cu privire la intrarea României în Primul Război Mondial dar și întreaga cronologie a evenimentelor desfășurate pe tot parcursul acestuia.
Grație imaginilor imortalizate de aparatul fotografic în urmă cu un veac, expoziția „Familia Regală a României pe frontul Marelui Război (1916 -1918)” amintește privitorului atât despre victoriile militare pe care Armata Română le-a obținut în bătăliile din triunghiul de foc, la Mărăști, Mărășești și Oituz, în anul 1917, despre activitatea sanitară şi de asistenţă socială a reginei Maria pe linia frontului şi în spatele acestuia, dar și despre statutul palatului Cotroceni, acela de reşedinţă regală și de martor tăcut al zbuciumului interior al Regelui Ferdinand în decizia sa istorică de a intra în conflagrația mondială de partea Antantei, împotriva familiei și a țării natale, pentru realizarea idealului României Mari.
În expoziție sunt ilustrate și momente oficiale în care Familia Regală s-a aflat alături de personalităţi ale vremii, membri ai Guvernului României din acea perioadă, generali, conducători de armate, şefi ai misiunilor militare, dar și momente în care – aflați în mijlocul trupele, Suveranii acordau decorații militare sau luau parte la slujbe de comemorare a eroilor căzuți pe câmpul de bătălie.
Expoziţia este realizată în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Arhivele Diplomatice – Ministerul Afacerilor Externe, Arhivelor Militare Naţionale Române, Arhiva Naţională de Filme, colecţionari particulari.