Evaluarea standardizată pentru clasele I-VII și IX-XII-a
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu o propunere pentru evaluarea standardizată digitală
Un document prin care se introduce, din acest final de an școlar 2021-2022, evaluarea standardizată pentru clasele I-VII, și IX-XII-a, a fost trimis către partenerii de dialog social: părinți, elevi, sindicate. Evaluarea se va face în câte 7 unități de învățământ, din fiecare județ, incluzând unități de învățământ cu profil pedagogic, în perioada 30 mai – 10 iunie pentru elevii claselor I-a – a VII-a și în perioada 30 mai – 8 iunie pentru elevii claselor a IX-a – a XI-a.
- De precizat că Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu o propunere pentru evaluarea standardizată digitală, „pentru început la nivel pilot dar pentru elevii claselor I-VII și mai apoi IX-XI, fără elevii din clasele terminale” pe care a înaintat-o companiei Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale.
- Ordinul emis de ministrul Educației introduce organizarea pilotării evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021 – 2022, cu scopul de a stabili nivelul competențe ale elevilor la finalul anului școlar.
Vor participa la pilotarea evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021 – 2022, elevii claselor I – a VII-a, respectiv a IX-a – a XI-a din unitățile de învățământ selectate de Ministerul Educației.
Disciplinele la care se organizează Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022 sunt următoarele:
- a) pentru elevii claselor I-a – a VII-a, limba română și matematică;
- b) pentru elevii claselor a IX-a – a XI-a, limba română și, în funcție de filieră, profil și specializare, disciplina care se susține la examenul național de bacalaureat, ca probă obligatorie a profilului, matematică sau istorie.
Testele pentru evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022 sunt construite respectând programa școlară corespunzătoare fiecărei clase/disciplină.
Timpul de lucru efectiv pentru fiecare disciplină la care se susține evaluarea standardizată este 30 de minute, pentru clasele din învățământul primar, respectiv 60 de minute, pentru clasele din învățământul gimnazial și liceal.
Testele vor fi digitalizate și vor fi realizate în câte un județ. “Dispozitivele utilizate trebuie să fie conectate la rețeaua internet, să aibă un sistem de operare și un browser web. Fiecare elev trebuie să aibă acces la browserul web,” mai precizează documentul.
Nu este precizat, în Ordinul de ministru, cum arată evaluările, cine le realizează, dacă sunt avizate de minister și mai departe cum sunt valorificate rezultatele.