Meniu Principal

ERORILE TESTĂRII ANTIDROG ȘI CÂT DE DIFICIL ESTE SĂ ÎNCHIZI DOSARUL PENAL

Am adresat o întrebare ministrului afacerilor interne în legătură cu eficiența testărilor antidrog a șoferilor din trafic și stufoasa birocrație care împiedică un om depistat pozitiv în mod eronat să își închidă dosarul penal în mai puțin de un an de zile:
Stimate Domnule Ministru,
În legislaţia din România consumul de droguri la volan este considerat, în orice cantitate, infracţiune. Dar, în acelaşi timp, nu există prevăzută în textul de lege nicio concentraţie minimă sau maximă. Orice ingerare, inhalare şi consum de droguri la volan, sau atunci când este utilizat un mijloc motorizat ce necesită permis pentru a-l conduce, se consideră a fi infracţiune.
Legislaţia în vigoare în acest moment pentru astfel de situaţii este Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri şi Rezoluția Parlamentului European din 13 februarie 2019 referitoare la utilizarea canabisului în scopuri medicale (2018/2775(RSP)).
În acelaşi timp, Articolul 336 din Codul penal prevede următoarele: ” Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” reprezintă faptă penală.
De asemenea, Legea nr. 143/2000 prevede următoarele:
“Articolul 4 – (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani”.
Este posibil ca aparatul Drager DRUGTEST să greşească? Din păcate, răspunsul este “da”, aşa cum rezultă şi din răspunsul Dumneavoastră cu nr. 23869/ 26.10.2022. Se consemnează în text faptul că: “în anul 2021 şi în primele 9 luni ale anului curent, în urma analizelor efectuate la serviciile de medicină legală, din numărul total de 2.806 de depistări pozitive doar în 176 de cazuri rezultatele au fost infirmate”.
Soluţia legală pentru conducătorii auto care ştiu că nu au consumat astfel de substanţe este să solicite imediat să fie conduşi la Institutul de Medicină Legală “Mina Minovici” din Bucureşti, singurul abilitat în acest sens, în vederea recoltării probelor de sânge. Aceasta deoarece deşi dosarul penal se deschide pe baza testului rapid, poate fi continuat doar în baza răspunsului dat din analizele probelor de sânge colectate.
Dar şi în acest caz, mi-au fost aduse personal la cunoştinţă situaţii în care deşi analiza ulterioară efectuată la institutul de medicină legală a infirmat rezultatul aparatului Drager DRUGTEST, închiderea efectivă a dosarului penal şi returnarea carnetului de conducere suspendat au durat chiar şi un an de zile. Această stare de fapt nu mi se pare deloc normală. Una dintre cauzele identificate a fost şi lipsa de comunicare dintre instituţiile implicate în finalizarea acestei proceduri.
De asemenea, consider că autorizarea la nivel naţional a unei singure instituţii de medicină legală, respectiv Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, creează impedimente în soluţionarea rapidă a acestor dosare penale.
Din păcate, au existat şi cazuri în care cei care au fost depistaţi pozitivi în trafic pentru consumul de droguri şi-au pierdut locul de muncă pentru a se constata ulterior că, de fapt, nu erau vinovaţi. Nu în ultimul rând ar trebui avută în vedere și presiunea pe care o astfel de situație o pune asupra mediului familial al celui care se știe nevinovat, dar are pe rol un dosar penal în care este acuzat pe nedrept de consum de droguri, ceea ce este inacceptabil.
Din aceste considerente, aş dori să îmi comunicaţi dacă aveți în atenție introducerea de noi reglementări care să repare cât mai rapid această stare de fapt, prin ordin de ministru sau prin alte acte normative și să precizați care sunt acestea?
Viorel Sălan, deputat PSD