Meniu Principal

Eroii Revoluţiei comemorați la Deva

Eroii Revoluţiei din decembrie 1989 au fost comemoraţi, joi, 22 decembrie, printr-un ceremonial ce a avut loc la troița din Parcul „I. C. Brătianu” din Deva. Ziua de 22 Decembrie a devenit simbol național și a fost declarată de Parlamentul României prin Legea nr. 273 din 7 decembrie 2011, “Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății”.

Glorie eternă

Ceremonia dedicată victoriei Revoluției Române din Decembrie 1989 și comemorării Eroilor Martiri a început cu intonarea Imnului Național al României, solemnul eveniment fiind prezentat de colega noastră, Ioana Popescu. Apoi Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Episcop al Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit o slujbă de pomenire. După un moment de reculegere, au luat cuvântul reprezentanți ai autorităților județene și locale, precum și ai revoluționarilor.„Cinstim cu pioșenie memoria eroilor martiri ai celor care și-au dat viața pentru ca România să pășească pe un drum nou, să înlăture hidra comunistă care ne-a întinat viețile în perioada 1945-1989, dar, în același timp, amintesc faptul că și noi, cei care am rămas în viață în urma Revoluției Române din decembrie 1989 am avut un rol important în alungarea conducerii comuniste aici, în Deva, și în diferite localități ale județului Hunedoara. În mod evident că trebuie să mulțumim autorităților: Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, Primăriei Municipiul Deva, serviciilor deconcentrate, Armatei care, iată, an de an, organizează, cu deosebită competență, această ceremonie în memoria eroilor martiri pentru a ne cinsti pe noi cei care am reușit să eliberăm județul Hunedoara de acea conducere nefastă”, a spus dr. Gheorghe Firczak, președintele Asociației Județene a Răniților Revoluției și urmașilor Eroilor Martiri Decembrie 1989 Hunedoara -Deva.

“Se împlinesc 33 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Sacrificiul celor care și-au dat viața pentru un stat democratic, pentru drepturile și libertățile românilor, nu trebuie niciodată uitat. Avem datoria morală să ne amintim de toţi eroii care au scris cu sângele lor actul de deces al dictaturii din România. Ziua de 22 Decembrie va rămâne în inimile tuturor românilor. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi cei care s-au jertfit atunci pentru ca noi să putem trăi liberi astăzi!”, a transmis, la rândul său, Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Recunoștință martirilor

La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Țambă, a transmis, în mesajul său: „Atât cei care am trăit zilele Revoluției cât și generațiile viitoare, avem obligația să apărăm valorile pentru care s-au jertfit eroii Revoluției Române. Să nu uităm că libertatea, dreptatea și solidaritatea stau la temelia evoluției noastre ca națiune. Dumnezeu să așeze sufletele lor alături de cei drepți”.

Prezent la eveniment, prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian,a menționat că „…Este foarte greu, prin cuvinte, să ne arătăm recunoștința față de victimele comunismului în România, care au crezut până la capăt în visul lor de libertate. Dar nu este greu, și suntem datori să o facem, să le păstrăm vie amintirea și să le omagiem curajul, suferințele prin care au trecut, și sacrificiul propriu în numele libertății tuturor. România de astăzi, atașată valorilor democrației, este un bun câștigat cu suferința și jertfa eroilor și martirilor, a tuturor celor care au știut și au avut curajul să spună STOP regimului dictatorial. Au dovedit faptul că dorința de libertate, solidaritatea sau speranța, nu pot fi ucise. Apărarea idealurilor Revoluției Române înseamnă apărarea instituţiilor statului de drept, apărarea valorilor libertății și democrației, precum și respectul pentru cetățean. Românii și România le merită!”. Evenimentul solemn de la Deva s-a încheiat prin depuneri de coroane de flori.