Meniu Principal

Elevi în vizită de la Primăria Deva

Am fost bucuros și onorat să primesc la Primărie, împreună cu Ferdinand Pogocsan Zoltan, viceprimarul municipiului Deva, vizita a peste 50 de elevi și cadre didactice de la Colegiul Național ,Regina Maria” Deva și de la școli din Turcia, Spania, Franța, Polonia și Letonia. Vizita a fost inclusă în proiectul ,,Digital versus tradițional”,  un proiect care are ca scop activități educaționale cu durata de cinci zile în țările partenere. Scopul acestui proiect îl reprezintă activitățile pentru dezvoltarea celor 8 competențe ale Comisiei Europene. Vizita de la Primăria Deva a avut ca scop cunoașterea administrației publice locale.

Le-am spus elevilor și profesorilor din cele 5 țări că administrația locală deveană pune un mare accent pe educație și că în prezent avem investiții în infrastructura educațională, mare parte dintre acestea aflate în derulare. I-am invitat pe oaspeții noștri să viziteze Deva, să se relaxeze și să se bucure de tot ceea ce oferă orașul nostru.

La plecare, le-am oferit ca amintire câte un tablou cu imagini din municipiul nostru. Tablourile au fost realizate de caricaturistul Ştefan Popa Popa’s, un adevărat ambasador onorific al Devei. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect educațional: cadrelor didactice de Colegiul Național ,,Regina Maria” din Deva, domnului  director Louise-Gabriel Tripa, directorului adjunct Dumitru Rus și doamnelor profesoare Alina Bonta, Elena Mihu, Iuliana Păunescu, profesorilor de la școlile din Franța, Spania, Polonia, Letonia, Turcia și elevilor. Legătura dintre școală, profesori, elevi, părinți și administrația publică locală este importantă pentru a construi viitorul copiilor noștri.

Administrația publică locală susține educația și învățământul devean!