Echipamente de protecție medicală pentru județul Hunedoara
În județul Hunedoara vor ajunge în această seară (26 martie) şi în cursul zilei de azi (27 martie) 1.380 de combinezoane de protecție, 30 de litri de dezinfectant de nivel înalt al suprafețelor și instrumentarului și 2 filtre pentru camerele de izolare de transport cu presiune negativă
Echipamentele de protecție vor ajunge la personalul din județul Hunedoara, medical și non-medical, care asigură asistență medicală de specialitate, primul ajutor și transportul în faza prespitalicească, transferul interclinic, respectiv transportul pe traseele stabilite până la centrele de carantină a pacienților suspecți ori confirmați.
Echipamentele au fost aduse în această dimineață cu o aeronavă NATO din Coreea de Sud iar în cursul acestei zile va începe distribuirea, în funcție de nevoi, către personalul medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.
Materialele de protecție au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și I.G.S.U. având în vedere contagiozitatea extrem de înaltă a virusului COVID – 19 care nu poate fi ținută sub control în lipsa acestora.