Meniu Principal

Drumul Câmpu lui Neag – Băile Herculane

Proiectul de modernizare a drumului de legătură DN 66A km Câmpu lui Neag – Cerna a rămas suspendat de doi ani.

Autorităţile locale afectate au transmis numeroase adrese şi memorandumuri către Guvernul României, solicitând mereu finalizarea lucrărilor la acest drum de importanţă economică şi turistică pentru întreaga zonă a Văii Jiului.

Din acest motiv, am adresat următoarea întrebare ministrului interimar al Transporturilor Dan VÎLCEANU:

 Stimate Domnule Ministru,

 Conform strategiei de dezvoltare a Văii Jiului realizată de compania „PriceWaterhouseCoopers”, conexiunea rutieră pe direcția Est-Vest se poate realiza şi prin reabilitarea și modernizarea a trei legături rutiere din zona Văii Jiului: Petroșani – Obârșia Lotrului (DN7A), Petrila – Taia – platoul Aușelu (DJ709K) și Valea Jiului – Valea Cernei – Băile Herculane, pe ruta Câmpu lu Neag – Cerna Sat (DN 66A).

În iunie 2019, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitaţie publică proiectarea şi construcţia Drumului de legătură DN 66A km 47+600 – 66+204 Câmpu lui Neag – Cerna, noua şosea urmând să traverseze munţii pentru a lega Valea Jiului de zona Băilor Herculane şi a Orşovei. Au trecut doi ani, iar proiectul a rămas suspendat.

Autorităţile locale afectate au transmis numeroase adrese şi memorandumuri către Guvernul României, solicitând mereu finalizarea lucrărilor la acest drum de importanţă economică şi turistică pentru întreaga zonă a Văii Jiului.

Experții PriceWaterhouseCoopers, cei care au întocmit strategia de dezvoltare a Văii Jiului, notează faptul că drumul spre Herculane prezintă un potențial major pentru dezvoltarea turistică a zonei, subliniind faptul că lucrările trebuie să continue ținând cont de respectarea condițiilor de protecția mediului impuse de existența Parcurilor Naționale Domogled-Cerna și Retezat, a rezervațiilor naturale și a siturilor Natura 2000 din zonă.

Dacă DN 66A ar fi modernizat, distanţa pe care un şofer ar trebui să o străbată pentru a ajunge de la Uricani la Băile Herculane s-ar scurta cu circa 100 de kilometri, faţă de rutele alternative prin Târgu-Jiu (DN 66) sau Caraş-Severin (DN 68A). Distanţa dintre celelalte oraşe ale Văii Jiului şi Băile Herculane s-ar scurta cu circa 70 – 90 de kilometri, respectiv cu circa o oră de mers.

În decembrie a fost iniţiată o acțiune civică prin care s-au strâns 37.000 de semnături ale cetăţenilor din Valea Jiului în sprijinul redeschiderii acestui drum.

Menţionez că drumul este de o importanţă strategică deosebită pentru judeţul Hunedoara, pentru dezvoltarea economico-socială a zonei şi asigură totodată deschiderea Văii Jiului, respectiv a municipiilor Petroşani, Vulcan, Lupeni şi oraşelor Uricani, Petrila şi Aninoasa, spre sud-vestul României.

Faţă de situaţia prezentată mai sus, solicit să îmi comunicaţi care este în prezent stadiul finanţării acestui obiectiv de infrastructură rutieră şi ce se poate face pentru ca oamenii să beneficieze de acest drum?

Solicit răspuns în scris.

 Viorel Sălan

Deputat PSD