Meniu Principal

Drepturi egale pentru lucrătorii români din Uniunea Europeană

Guvernul PNL nu a prevăzut măsurile adecvate de protecție socială sau medicală

 Cerem sprijinul Parlamentului European pentru:

  • Respectarea legislației europene în materie de muncă, protecție socială și medicală;
  • Asigurarea pentru lucrătorii români a acelorași drepturi precum cei din UE.

În ultima perioadă, în contextul COVID-19, un număr important de lucrători români au fost transportați în diferite state membre ale Uniunii Europene pentru efectuarea unor munci sezoniere sau activități de tip social în baza unor acorduri bilaterale agreate între respectivele țări și Guvernul României. Acorduri care depășesc cadrul de reglementare european privind libera circulație și dreptul la muncă în spațiul european.

Din nefericire, în aceste cazuri, Guvernul PNL nu a prevăzut măsurile adecvate de protecție socială sau medicală absolut necesare în contextul crizei actuale. Lipsa de implicare a guvernanților a condus la situații în care lucrătorii români au fost supuși unor riscuri care contravin reglementărilor naționale privind protecția lucrătorilor și a condițiilor de distanțare socială.

Citește și semnează petiția inițiată de PSD, cu sprijinul PES activists Romania!