Meniu Principal

Din aprilie, extensia UPU de la Călan va funcționa cu linie de gardă

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva a prezentat, luni, soluțiile pentru ca extensia Unității de Primiri Urgențe de la Călan să poată funcționa cu linie de gardă.

Propunerile au fost prezentate în cadrul unei ședințe convocată de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, la care au participat prefectul Călin Marian, subprefectul Lorincz Szell, primarul orașului Călan, Adrian Iovănesc, directorul general al CAS Hunedoara, Adrian David, managementul SJU Deva și medici din cadrul UPU a SJU Deva.

„Este o soluție cu care am fost de acord pentru că toți locuitorii județului Hunedoara trebuie să aibă asigurată asistența medicală de urgență. Să nu uităm însă că ne confruntăm în continuare cu o lipsă acută de medici. Prioritatea este asigurarea urgențor medicale la UPU Deva și, în acest context, am solicitat conducerii SJU să prezinte soluții pentru ca activitatea să nu fie afectată”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

Concomitent cu programul propus, SJU Deva continuă demersurile pentru organizarea concursului pentru ocuparea a trei posturi de medici cu specialitatea urgență.