Meniu Principal

Dialoguri cu românii din Barcelona în cadrul Bisericii Sf. Gheorghe

Vineri și sâmbătă la Barcelona, am avut o întâlnire cu consulul general al României din localitate și romanii din regiunea Catalunia.
Apoi au urmat dialoguri cu romanii din Barcelona în cadrul Bisericii Sf. Gheorghe.
Temele abordate au fost multiple, între care: problemele privind cetățenia dublă, pensionarea, posibilitatea întoarcerii în România și sprijinul oferit de statul roman în acest demers.
Au fost zile pline, discuții bune, unele cu efecte imediate, altele în care s-au identificat soluții care vor aduce plus valoare pe termen mediu și lung, în viața românilor stabiliți în străinătate.