Meniu Principal

Dezvoltarea sistemului de învățământ profesional

Planificarea strategică este singurul mod prin care putem construi durabil, indiferent dacă vorbim despre sisteme de învățământ sau relații bilaterale.
În continuarea deplasării pe care am avut-o în Confederația Elvețiană, i-am găzduit astăzi la Parlamentul României pe dl. Giacomo Solari, Director al Biroului de Contribuții (the Swiss Contribution Office) din cadrul Ambasadei Elveției în România și pe dna. Antoaneta Bolchis, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației. Am discutat despre dezvoltarea sistemului de învățământ profesional din România, având ca model sistemul elvețian. Țin să le mulțumesc amândurora pentru deschidere și schimburile constructive.
A fost o întâlnire prielnică și din perspectiva faptului că mâine îl primim în cadrul Parlamentului pe domnul Ignazio Cassis, președintele Confederației Elvețiene, care va purta discuții bilaterale cu domnul Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.
Tot astăzi, am participat la consultarea interinstituțională și cu mediul asociativ românesc privind Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni 2023 – 2026, organizată de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Doresc să îl felicit pe domnul secretar de stat Gheorghe Cârciu pentru că a deblocat acest proiect de maximă importanță și a reușit să aducă la aceeași masă voci relevante din domeniu. Îi dorim mult succes în implementare! Strategia este elaborată prin finanțare europeană, prin proiectul „Cadru strategic pentru dezvoltarea infrastructurii politicilor publice derulate de DRP” – cod SIPOCA 730, cod MySMIS 130070.