Meniu Principal

Devenii pot plăti taxa de salubrizare și la terminalul din primărie

Primăria Municipiului Deva anunță persoanele fizice că pot plăti, începând de astăzi, 10 noiembrie 2022, taxa de salubrizare la terminalul self service instalat în holul clădirii primăriei.

Pași de urmat:

  • Alegeți opțiunea plată sume datorate la bugetul local
  • Se urmează indicațiile afișate pe ecran, inclusiv scanarea cărții de identitate
  • În funcție de CNP-ul identificat se afișează datoriile persoanei respective la bugetul local
  • Se alege opțiunea pentru plată cu card bancar și se realizează plata

Plata se va regăsi automat în baza de date Impozite și Taxe. Taxa de salubrizare se poate plăti și fizic la Direcția Taxe și Impozite dar și cu ordin de plată.

De asemenea, taxa de salubrizare se poate plăti cu card bancar de pe portalul de servicii electronice, accesibil la link-ul: https://se.primariadeva.ro/cmsSE? Pentru acest lucru, persoanele fizice și juridice trebuie să își creeze cont de utilizator verificat.

Cum se realizează acest lucru puteți afla consultând tutorialele de la link-ul: https://www.primariadeva.ro/index.php/site/tutoriale.

Totodată, devenii pot achita taxa de salubrizare și pe ghișeul.ro.

Reamintim faptul că locuitorii de la case sau care dețin case, persoanele juridice, instituțiile publice au obligația să depună declarația pentru stabilirea taxei de salubrizare până în data de 29 noiembrie 2022. Declarația pentru stabilirea taxei de salubrizare se poate descărca și de pe site-ul Primăriei Municipiului Deva, accesând link-ul: https://www.primariadeva.ro/…/servicii_publice/formulare.

Declarația poate fi depusă fizic, la Direcția Taxe și Impozite a Primăriei Deva sau pe adresa de e-mail: salubrizare@primariadeva.ro.

Taxa de salubrizare se plătește de către utilizatorii serviciului de salubrizare, proprietari ai imobilelor situate pe raza U.A.T Deva, respectiv:

  • utilizatori casnici – persoane fizice sau juridice ce dețin în proprietate imobile cu destinația de locuință – 14,36 lei/persoană/lună
  • utilizatori non-casnici – persoane fizice sau juridice ce dețin în proprietate imobile cu altă destinație decât cea de locuință – 373,1 lei/mc/lună.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva