Meniu Principal

Deva: S-a stabilit o nouă stație de autobuz pe traseul liniilor 4

Noutate în transportul public local din Deva
La solicitarea cetățenilor, începând de luni, 1 aprilie 2024, o nouă stație de autobuz se introduce în traseul liniilor 4 (Micro 15 – Auchan) și 5 (Gară – Auchan).
Această nouă stație va fi situată la Centrul Comercial Kaufland-Altex.
Vreau să reamintesc faptul că, printr-un proiect de hotărâre de Consiliul Local propus de mine și votat în unanimitate de consilierii locali, transportul pentru toți elevii din Deva și pentru cei din localitățile periurbane care învață la școlile din municipiul Deva ESTE GRATUIT.
De asemenea, transportul este gratuit și pentru pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.500 de lei/lună, inclusiv, pentru persoanele cu dizabilități, copii sau adulți, încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, precum și însoțitorii lor/asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav.
De transport gratuit beneficiază și alte categorii: veterani de război, foști deținuți politici, revoluționari, deportați sau refugiați, donatori de sânge și cetățeni de onoare ai municipiului Deva.
De anul trecut, devenii au la dispoziție microbuze și autobuze electrice.
Suntem deschiși la toate problemele și solicitările cetățenilor.
Florin Oancea, primarul municipiului Deva