Meniu Principal

DEVA: Kickboxing, Cupa Cetate- Ediția a V-A (galerie foto)

În ultima perioadă, aud tot mai des cazuri de violență, chiar și în rândul celor mai mici, și asta mă îngrozește. În acest context, o metodă de a stopa acest val, ar fi îndrumarea tinerilor spre practicarea unui sport, care să-i educe și să-i disciplineze. Exact acest lucru încearcă și cei de la Clubul Sportiv ”Gladiator’s Gym Deva”, pentru care am doar cuvinte de laudă.

Weekendul trecut, am fost prezent la competiția de Kickboxing, Cupa Cetate, Ediția a V-A, organizată de acest club, la Sala Sporturilor din Deva. A fost un eveniment reușit, care a adunat în ring 360 de sportivi legitimați la 46 de cluburi din țară!

Sloganul competiției a fost ”Luptă în ring, nu pe stradă!”, un slogan-apel, care mi s-a părut foarte potrivit și de ce nu, necesar, în contextul descris la începutul acestei postări.

Felicitări organizatorilor și tuturor participanților la acest eveniment!

Florin Oancea, primarul municipiului Deva

Sursa foto: Facebook