DEVA: Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la repartizarea locuințelor ANL
Consilierii locali ai municipiului Deva au aprobat, în ședința ordinară de joi, 25 ianuarie 2024, în fază de propunere, noile criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în reparatizarea locuințelor ANL.
Aprobarea propunerilor de criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii este necesară ca urmare a modificării legislației în domeniu, la sfârșitul anului trecut, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1257/2023.
Principala noutate în lista criteriilor de acces la locuințe ANL face referire la situațiile în care solicitanții de locuințe își desfășoară activitatea la domiciliu sau în regim de telemuncă. În astfel de cazuri, aceștia vor face dovada adresei la care își îndeplinesc sarcinile de serviciu. Criteriile adoptate sub formă de propuneri vor fi transmise Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – spre avizare. După primirea avizului favorabil și efectuarea eventualelor modificări sau completări solicitate, acestea vor fi adoptate în formă finală, prin hotărâre a Consiliului Local.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Biroul Fond Locativ (Locuințe ANL), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00. În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva are în administrare un număr total de 137 de locuințe pentru tineri, destinate închirierii (garsoniere și apartamente), situate în trei imobile construite prin Agenția Națională pentru Locuințe.
Direcția de Asistență Socială Deva