DEVA: Au fost aprobate noile criterii de repartizare a locuințelor sociale
Consiliul Local Deva a aprobat, joi, 25 iulie 2024, noile criterii de stabilire a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și de repartizare a locuințelor din fondul locativ aflat în proprietatea statului și a municipiului Deva, administrat de Direcția de Asistență Socială Deva – valabile pentru anul 2025.
Principalele noutăți vizează modificarea punctajului la două dintre criteriile de ierarhizare a dosarelor – starea civilă și veniturile solicitanților
Concret, potrivit noilor criterii, va fi acordat un punctaj egal (respectiv, 10 puncte) atât solicitanților care sunt căsătoriți, cât și solicitanților, bărbat și femeie, necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și se gospodăresc împreună, precum și familiilor monoparentale.
Pe de altă parte, solicitanții de locuințe sociale vor putea obține între 0 și 8 puncte în funcție de nivelul venitului mediu net lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 12 luni, astfel:
– 0 puncte – în cazul în care nu realizează venituri
– 4 puncte – dacă nivelul venitului se situează sub salariul minim net pe economie
– 8 puncte – dacă nivelul venitului se situează între salariul minim net pe economie și salariul mediu net lunar pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistică, anterior lunii în care se analizează cererea de locuință.
DE REȚINUT! În cazul solicitanților de locuințe sociale care NU își achită obligațiile fiscale la bugetul local, punctajul rezultat în urma evaluării dosarului de locuință se micșorează cu 10 puncte dacă titularul cererii sau soțul/soția/concubinul/concubina/copiii majori ai acestuia au datorii la bugetul local. Criteriile de ierahizare a dosarelor de locuință, stabilite prin punctaj, au în vedere: situația locativă și civilă a solicitanților, starea de sănătate a acestora, vechimea cererii, venitul realizat, nivelul studiilor, precum și situațiile locative sau sociale deosebite.
Prin EXCEPȚIE, criteriile de acces la locuințe sociale precum și criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj NU se aplică în cazul persoanelor adulte cu dizabilități care au domiciliul în municipiul Deva și sunt transferate din mediul rezidențial în comunitate sau se află în risc de instituționalizare. Acestea vor fi plasate pe prima poziție a listei de priorități, conform legii care reglementează cadrul general pentru realizarea reformei sistemului de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități.
IMPORTANT! În lista cu ordinea de prioritate pentru anul 2025 vor fi incluse doar dosarele complete și care vor fi actualizate până la data de 31 octombrie 2024. Toți solicitanții de locuințe sociale aflați în evidența Direcției de Asistență Socială Deva vor fi notificați, în scris, cu privire la documentele și termenul de actualizare a dosarelor de locuință.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.380, 0737.036.002 sau 0254.218.030 / Tasta 3 (Biroul Fond Locativ – Locuințe sociale), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.
În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează un număr de peste 650 de locuințe sociale și camere de cămin.
Direcția de Asistență Socială Deva