O recentă iniţiativă legislativă  a generat reacţii politice pasionale şi extreme. Proiectul respectiv, adoptat de comisiile din Senat, prevede ca la data intrării în vigoare a legii, toate documentele clasificate în baza Hotărârii CSAT nr.17/2005 privind combaterea corupției, fraudei și spălării banilor  – inclusiv cele similare cu protocoalele încheiate de Serviciul Român de Informații cu Direcţia Naţională Anticorupţie – să fie „declasificate de drept, fără a mai fi necesară o altă procedură”, devenind, astfel,” informații de interes public” și care nu vor mai produce efecte de nicio natură. Scopul este foarte clar exprimat în expunerea de motive la proiect: se oferă astfel cetăţenilor posibilitatea de a decide singuri în ce măsură protocoalele încheiate între instituţii au putut fi folosite ca premise pentru abuzuri comise pe perioada derulării unor anchete ale Parchetului de pe Înalta Curte de  Casație și Justiție şi nu numai.

Cel mai fervent opozant al acestei declasificări s-a dovedit a fi europarlamentarul Monica Macovei. Argumentul principal al contestării a fost acuzaţia că iniţiatorii urmăresc de fapt “revizuirea sentințelor de condamnare”  şi  mai ales reproşul că a fost introdus în lege un articol prin care se “permite persoanelor care se consideră vătămate de efectele acestor documente să facă acțiuni pentru revizuirea condamnărilor și pentru despăgubiri civile”.  Dacă însă dorim ca justiţia să funcţioneze şi în România ca în democraţiile occidentale la care ne referim atât de des ca la nişte modele, atunci, după părerea mea,  o asemenea prevedere deschide cetăţenilor  o posibilitate de a repara un eventual abuz, aducând prin aceasta un climat de normalitate în societate.             Şi atunci care ar putea fi motivul real al unei opoziţii atât de vehemente? Cel mai probabil  hotărârea CSAT respectivă poartă semnătura ministrului Justiţiei de la acea vreme, iar în anul 2005 ministrul Justiţiei era chiar europarlamentarul Monica Macovei.  De ce ar putea fi o astfel de semnătură o problemă acum?  Nu ar trebui să fie decât dacă prtocoalele încheiate pe baza acestui document iniţial au stabilit cu literă de lege măsuri sau proceduri de urmărire penală de natura celor prevăzute în Codul de procedură penală. În aceste circumstanţe, desecretizarea Hotărârii CSAT 17/2005 şi a tuturor protocoalelor întocmite în baza acesteia ar putea să ducă la  dezvăluirea unor grave abuzuri şi încălcări ale drepturilor constituţionale ale unor persoane aflate în urmărire penală sau inculpate. Situaţie în care tot eşafodajul de lamentări şi îngrijorări alarmiste ale Monicăi Macovei în ceea ce priveşte independenţa procurorilor şi a judecătorilor s-ar dovedi doar o demagogie anostă.

Dacă, în cea ce priveşte  Hotărârea CSAT nr. 17/2005, opoziţia Monicăi Macovei faţă de declasificarea acesteia a fost radicală şi fără nuanţe, când vine vorba despre mitingul din 10 august a.c., atitudinea  se schimbă drastic. De data aceasta, dimensiunea declasificării solicitate imperativ devine maximală şi include chiar şi “planul întregii operaţiuni”.

Referindu-se tot la violențele din 10 august a.c.,  Monica Macovei a mai declarat  că așteaptă  ca investigațiile să meargă până la final. Sincer, îmi doresc exact acelaşi lucru cu precizarea că apreciez obligatoriu necesar ca adevărul să fie unicul reper de referinţă în modul în care pocurorii aleg să îşi demonstreze competenţa şi profesionalismul.

De asemenea, în calitate de fost preşedinte al Comisiei  parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie aştept din partea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție un răspuns oficial şi în legătură cu Raportul final al Comisiei. Şi nu este vorba aici despre a căuta vinovaţi, ci, în primul rând, dorim să fie stabilite responsabilităţile factorilor de decizie. Este imperios necesar să clarificăm dacă faptele sesizate de Comisia parlamentară de anchetă au avut loc şi dacă legile în vigoare la momentul respectiv au fost încălcate, de cine anume şi în ce măsură. Ca o părere personală,  cel mai grav aspect  rămâne constatarea că un ministru al Justiţiei în funcţie a nesocotit în mod flagrant legea, în cunoştinţă de cauză şi cu premeditare. Dacă se confirmă aceste lucruri, atunci a venit  timpul ca politicianul respectiv să  renunţe  la rolul de arbitru ipocrit  al moralei şi democraţiei autentice  şi se retragă  definitiv din viaţa publică.

Am spus-o şi o repet: actualizarea Legii nr. 60/ 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice reprezintă, după părerea mea o prioritate. Realitatea s-a schimbat fundamental în aceşti 28 de ani şi legea are nevoie de această adaptare obiectivă la noile coordonate sociale şi culturale. Şi am deplina convingere că principalul obiectiv  al tuturor celor implicaţi în acest proces legislativ va fi ca regulile legale după care se vor face intervenţiile de restabilire  a ordinii publice să fie mai clare şi mai ferme decât cele valabile în acest moment.

Desigur nu pot fi de acord cu aserţiunile Monicăi  Macovei prin care acuză de rea voinţă demnitari, militari şi funcţionari publici, fără nicio dovadă. Dar sunt  absolut de acord cu Monica Macovei când afirmă că  România este fiecare  om cinstit, oriunde s-ar afla în lume. Sunt de acord cu Monica Macovei când afirmă că mulți români au plecat în lume tocmai din cauza dificultăţilor de aici, dar vor acum să revină în ţară. Pentru aceştia şi pentru cei care am rămas acasă  în ciuda greutăţilor, mă angajez să mă implic responsabil cu toată energia în  elaborarea unor legi cât mai bune, în care să primeze un just echilibru între  libertăţile şi drepturile cetăţenilor aşa cum sunt ele prevăzute de Constituţia României şi obligaţia fundamentală de menţine ordinea de drept, într-un climat de siguranţă  şi stabilitate pentru toţi cetăţenii.

Senator,

VIOREL SALAN