Meniu Principal

Deputații au decis: Examenul teoretic pentru obținerea permisiului de conducere poate fi susținut oriunde în țară

A fost adoptat cu unanimitate, un proiect care prevede că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate să fie dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu.

Propunerea legislativă modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ vizează reducerea timpilor de aşteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obţinere a permisului de conducere şi oferirea posibilităţii candidaţilor la obţinerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice oriunde în ţară, se precizează în expunerea de motive a proiectului.

Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate şi că a fost declarat „admis” de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor.

Această modificare va permite candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia să depună dosarul complet la autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa

De asemenea, proiectul mai stabileşte că „pregătirea teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere va fi organizată pe module şi va fi recunoscută reciproc de unităţile autorizate cu atribuţii în domeniu”.

Actul normativ mai prevede că proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc. Prin această modificare se va permite ca examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere să fie dat oriunde în ţară şi astfel se vor reduce timpii de aşteptare a candidaţilor de a deveni conducători auto.

Examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere va rămâne să fie dat în condiţiile actuale, deoarece acum autorităţile competente din domeniu nu au posibilităţi tehnice să poată să fie dat oriunde în ţară, se mai menţionează în raport.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Ilie Toma, deputat PSD