Meniu Principal

Delegație parlamentară din partea Republicii Coreea

Azi, la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, am avut privilegiul unei întâlniri cu o delegație parlamentară din partea Republicii Coreea.
Delegația a fost condusă de către Lee Hung-sung, membru al Parlamentului Republicii Coreea și președinte al Comisiei parlamentare pentru apărare națională. Din delegație au mai făcut parte Shin Won Sik, membru al parlamentului și vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru apărare națională și generalul de brigadă Cho Hyunki, directorul general al Direcției de înzestrare logistică a armatei coreene.
La discuții a participat și E.S. Rim Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea la București.
În cadrul dialogului bilateral, a fost apreciată dinamica foarte bună a relațiilor bilaterale între cele două state și a fost evidențiată necesitatea revigorării Parteneriatului Strategic între România și Coreea de Sud, a valorificării adevăratului potențial al acestuia.
A fost, de asemenea, exprimat interesul comun pentru continuarea și dezvoltarea cooperării în planul diplomației parlamentare.
Viorel Sălan, deputat PSD


(Stirea urmatoare) »