DAS Deva: Atelier de creație pentru copiii defavorizați
Peste 30 de copii defavorizați, cu vârste între 4 și 16 ani, de la mai multe școli din municipiul Deva, precum și părinți ai acestora, s-au întâlnit, vineri, 6 martie, pentru 90 de minute de creativitate și petrecere, într-un mod plăcut, a timpului liber, în cadrul unui atelier organizat de Ziua Femeii, de GAL Urban „Cetate” Deva și Direcția de Asistență Socială Deva.
Evenimentul a reunit atât preșcolari de la Grădinița PP7, cât și elevi de la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, Liceul de Arte, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Humuzescu”.
Pe ritmul celor mai cunoscute cântece de primăvară și împărțiți pe echipe, copiii și-au demonstrat îndemânarea și creativitatea realizând flori, felicitări, șiraguri de mărgele, brățări și decorațiuni inedite pentru mame și bunici.
Chiar și cei mai mici participanți au descoperit că pot crea singuri o surpriză pentru mama, combinând diferite materiale, forme și culori într-o varietate impresionantă de colaje – după modele oferite, ca reper, de către organizatori sau după propria inspirație ori fantezie.
Fiecare copil a reușit să țină ritmul parcurgând toți pașii prin care o bucată de lemn, de carton ori de hârtie colorată este transformată într-o floare sau în felicitări decorate în combinații interesante de culori.
Până și părinții au intrat în joc. Au lipit și au colorat frunze și petale intonând apoi, împreună cu copiii, cântece dedicate mamei – femeia pe care poeții au descris-o, de-a lungul vremii, în sute de versuri menite să creeze emoție în suflet ori în gând.
Atelierul de creație le-a oferit participanților ocazia să-și exprime talentul și trăirile prin culoare și desen, încurajându-i, în același timp, să-și dezvolte imaginația, încrederea în sine și munca în echipă.
La finele întâlnirii, fiecare copil a fost recompensat pentru străduință și bună purtare.
Atelierul s-a desfășurat sub genericul „De ziua ta, mămico” și face parte din seria activităților pe care GAL Urban „Cetate” Deva și Direcția de Asistență Socială Deva le organizează constant pentru copiii din comunitățile defavorizate.
Direcția de Asistență Socială Deva
« Sportivele de la CSM Deva – Campioane Județene la handbal (Stirea anterioara)
(Stirea urmatoare) Adrian Papahagi s-a supărat că i-au tăiat „rușii” sporul de doctorat »





