Cornel Cînda face parte din grupul vârstnicilor care beneficiază de serviciul social de îngrijiri la domiciliu şi se află în evidenţa DAS Deva de câteva luni.  Bărbatul a venit pe lume înainte de inventarea radarului şi a avionului cu reacţie. S-a născut la Fornădia, în comuna Şoimuş şi a fost singurul copil al familiei.

 “Am fost crescut mai mult de mama şi de o bunică, pentru că tata a plecat pe front”, povestește aniversatul.

 La 10 ani, s-a mutat la Deva şi încă locuieşte în casa în care a copilărit, transformată, peste ani, într-o construcţie meşterită de mintea şi de mâinile lui. O fractură la picior i-a schimbat omului viaţa cu 180 de grade.

 „Din fotbalist la Steaua Bucureşti, am ajuns student la Facultatea de Construcţii din Timişoara. M-am accidentat pe teren şi am stat în spital vreo patru luni. Apoi, am plecat în armată – la Bucureşti şi la Moldoviţa, la radiolocaţie. Comandantul unităţii mi-a permis să joc fotbal în echipa oraşului, dar nu mă mai puteam gândi la performanţă. Aşa că am învăţat matematica şi am devenit inginer electromecanic”, explică deveanul, care mai spune că tot pe stadion, după un meci de fotbal, avea să-şi cunoască şi viitoarea nevastă.

 “Era elevă pe-atunci. După ce ne-am căsătorit, am venit la Deva, dar căsnicia a durat la fel de puţin ca şi fotbalul. Aşa că mi-am văzut de meserie. Iarna făceam proiectare, iar de primăvara până toamna, eram pe şantier”, îşi aminteşte Cornel Cînda.

După câţiva ani petrecuţi la Centrofarm şi la Trustul de Construcţii Hunedoara, fostul inginer a ajuns la Institutul de proiectare şi cercetare minieră Deva, unde, în aproape două decenii, şi-a legat numele de zeci de proiecte.

Ar putea povesti luni în şir despre echipamentele concepute de el pentru distilerii din Haţeg, Orăştie şi Brad, dar mai ales despre instalaţiile de separare a cuprului şi metalelor rare, pe care le-a pus în funcţiune la exploatările din Moldova Nouă, pe ţărmul Dunării. Îşi aminteşte şi de-o premieră naţională – o instalaţie de recuperare a molibdenului din concentratele cuprifere.

 “Toată şefimea din minister a venit atunci la Moldova Nouă – ca să vadă cum funcţionează instalaţia. Producţia a început exact acum 38 de ani – în ziua de 28 august 1987. Presa vremii a relatat pe larg evenimentul și interesant era că utilajele principale ale instalaţiei au fost realizate la Întreprinderea de utilaj minier din Criscior, la șase kilometri de Brad”, explică deveanul, convins că anii aceia au fost cei mai frumoşi din viaţa lui.

 “Lucram la 50 de metri de frontiera cu sârbii şi ne-am împrietenit repede cu grănicerii. Îmi amintesc că treceam în țara vecină ca să cumpărăm pâine şi bere”.

 De 33 de ani, Cornel Cînda este pensionar și își împarte timpul între televizor, cărţi şi cuvinte încrucişate şi-l poţi găsi zilnic în bucătăria plină cu fotografii din tinereţe.

 “Dacă n-aş citi, aş înnebuni! Sau poate că mi-aş aminti de toate necazurile pe care mi le-a servit viaţa. Pasiunea pentru lectură am moştenit-o de la mama. O femeie harnică pe care o vedeai întotdeauna cu o carte în mână. Chiar dacă n-a fost la şcoală nici măcar o zi, a învăţat repede să scrie şi să citească, ajutată de tata”, mai spune aniversatul, povestind şi despre cartea lui preferată – “Viaţa şi rolul lui Napoleon în istoria lumii”.

De două ori pe săptămână, Cornel Cînda este vizitat de un angajat al Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, din cadrul serviciului care îi asigură îngrijire la domiciliu. Concret, omul primeşte o mână de ajutor de care are nevoie la cumpărături ori la plata facturilor și la vizitele în cabinetele medicale, pe care nu le mai poate face de unul singur.

 Din când în când, îşi doreşte să meargă la piaţă şi se întâlneşte cu singurul prieten pe care-l mai are – un fost coleg de serviciu. Iar dacă ar mai fi în putere, e sigur că şi-ar găsi ceva de lucru şi prin gospodărie.

 “Am avut planuri mari. Să-mi fac o magazie în curte şi poate chiar o cameră de oaspeţi, o filigorie şi un atelier de confecţii metalice. Dar nu mai pot munci ca altădată. Iar de-o vreme, mă cam lasă memoria pentru că-mi lipseşte conversaţia. Mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu în mijlocul oamenilor – să le vorbesc și să-i conving. Am trait în toate regimurile și am simțit pe pielea mea destule nedreptăți sociale. Așa că n-o să am cine știe ce regrete când plec din lumea asta strâmb făcută”, încheie aniversatul, parafrazându-l pe Arghezi.