DAS Deva: 21 de elevi cu peste 1.000 de absențe la școală – în atenția asistenților sociali

Un număr de 21 de elevi, din municipiul Deva, au intrat în atenția Direcției de Asistență Socială Deva, după ce au acumulat peste 1.000 de absențe nemotivate, de la începutul anului școlar.
Elevii au vârste cuprinse între 7 și 17 ani și mai mult de trei sferturi dintre aceștia sunt băieți.
Intervențiile DAS Deva se desfășoară la solicitarea conducerii școlilor la care învață elevii, iar 15 dintre cazurile aflate în risc de abandon școlar sunt monitorizate de asistenții sociali, pe o perioadă de 12 luni.
Potrivit datelor centralizate de Compartimentul Protecția copilului și intervenție în situații de urgență, cel mai ridicat nivel al absenței nejustificate de la școală se înregistrează la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” (cu 11 dintre cele 16 cazuri monitorizate), iar într-un număr mai mic, astfel de situații se regăsesc la Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul Tehnologic „Grigore Mosil” și Liceul cu Program Sportiv „Cetate”. Pe de altă parte, analiza detaliată a cazurilor arată că principalii factori care-i determină pe elevi să lipsească de la cursuri sunt reprezentați de influența anturajelor nepotrivite, lipsa modelelor în familie și percepția părinților despre rolul și importanța educației.
Monitorizarea se realizează prin vizite periodice la domiciliul elevilor, cu o frecvență stabilită în funcție de gravitatea cazului. Asistenții sociali urmăresc modificările care intervin în situația socială, familială și economică a elevilor, precum și frecvența participării acestora la cursuri, rezultatele la învățătură și comportamentul lor școlar. Pe perioada monitorizării, sunt consiliate și familiile elevilor – cu privire la dreptul copilului la educație și consecințele nerespectării acestui drept.
Potrivit legislației care reglementează organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar, părinții au obligația să asigure participarea la cursuri a copiilor, pe toată perioada învățământului obligatoriu.
Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amenză de la 1.000 lei la 5.000 lei. Aceeași prevedere apare, explicit, și în noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ, care a intrat în vigoare anul trecut, la începutul lunii septembrie.
Direcția de Asistență Socială Deva