Meniu Principal

Dan Bobouțanu: Vom continua să punem accent pe educație, pe sănătate, pe modernizarea infrastructurii orașului

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, şi-a depus candidatura, vineri, pentru un nou mandat în fruntea oraşului. 

 “Pentru mine, este una dintre cele mai importante zile din 2016 încoace, este ziua în care mi-am depus candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara!

Ziua în care îmi iau un nou angajament, sincer și onest, în fața hunedorenilor de a continua modernizarea orașului nostru și în următorii ani!

Am știut și acum 4 ani că a fi primar nu este un lucru deloc ușor, că implică multă responsabilitate, dar am avut ambiția de a căuta soluții la orice problemă, de a face lucruri bune pentru hunedoreni, împreună cu echipa mea de consilieri locali cât și cu o echipă de excepție din cadrul administrației publice locale.

Fără ei, consilieri locali si funcționari publici, nu aș fi reușit să schimb fața orașului într-un timp atât de scurt drept pentru care le mulțumesc cu sinceritate pentru susținere si implicare! Iar alături de acești oameni deosebiți am reușit să implementăm peste 200 de proiecte!

Evident că în cei patru ani de mandat nu am avut timpul fizic necesar de a schimba în totalitate fața orașului drept pentru care, eu și echipa mea, vom continua munca începută pentru a finaliza alte 22 de proiecte câștigate și finanțate pe fonduri europene, în valoare de aproximativ 70 milioane de euro, pentru a crea în acest oraș confortul pe care orice hunedorean și-l dorește, acela de a se simți cu adevărat „Acasă, la Hunedoara”!

Sunt convins că hunedorenii vor face „Alegerea Corectă”, pe 27 septembrie, iar la finalul viitorului mandat, Hunedoara va fi un oraș și mai apreciat de toți hunedorenii dar și de turiștii care vor ajunge în orașul nostru!

Va fi orașul în care bunicii noștri, alături de nepoți, se vor bucura de oazele de liniște și relaxare din parcurile verzi și modernizate, dar și orașul în care cei tineri vor studia în școli de nivel european, reabilitate în totalitate, pentru că am investit și vom investi și pe mai departe în educație.

Vom continua și în următorii 4 ani să punem accent pe educație, pe sănătate, pe modernizarea infrastructurii orașului, străzi asfaltate, noi locuri de parcare, spații verzi reabilitate, pentru a face din acest oraș un cămin călduros pentru oricine, dar și un loc atractiv pentru orice investitor, cu noi locuri de muncă mai bine plătite, iar prin toate aceste investiții vom îmbunătăți condiția socială a hunedoreanului pentru a fi respectat și apreciat, oriunde ar lucra.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Dan Bobouțanu