Meniu Principal

Dan Bobouțanu: Modernizăm Hunedoara

A fost semnat al doilea contract de execuție a lucrărilor în cadrul celui mai amplu demers de modernizare a municipiului Hunedoara

 Vineri, 16.07.2021, la Primăria municipiului Hunedoara, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor prevăzute în cadrul proiectului intitulat „Modernizarea transportului în municipiul Hunedoara prin investiții în transportul public ecologic – Coridorul de Est”.

În urma licitației derulate, conform prevederilor legale, contractul a fost adjudecat de asocierea Sustainable Urban Mobility Solutions SRL – Proactiv SRL.

Proiectul are o valoare totală de aproape 10 milioane de euro, este finanțat prin Programul Operațional Regional și are ca obiective principale modernizarea infrastructurii de transport, încurajarea soluțiilor de transport alternative nepoluante și achiziționarea de autobuze ecologice.

Prin intermediul acestuia vor fi reabilitate și modernizate strada Eroilor, strada Mureșului (tronsonul dintre str. Eroilor și str. Mihai Viteazul) și strada Buituri (tronsonul dintre b-dul Dacia şi str. Eroilor).

Aleea Ciprian Porumbescu şi „scările de la Poliţie”, zonă denumită La Trepte (dintre b-dul Rusca şi str. I.L.Caragiale) vor fi transformate în noi zone atractive de promenadă, dotate cu mobilier urban și rețele de iluminat public pietonal. La fel se va întâmpla şi cu Scara – Izvor (din apropierea fostei Școli Generale Nr. 3).

De asemenea, la intersecţia străzilor Pictor Luchian și Victoriei va fi amenajat un giratoriu, lucrare necesară pentru extinderea traseului de autobuz nr. 2 fără a mai fi necesară reconfigurarea ulterioară a acestuia.

Prin același proiect, 12 stații de autobuz vor fi modernizate urmând să se transforme în „stații inteligente” de călători cu wi-fi, senzori de proximitate, senzori de mediu, iluminat LED, panouri de informare, aplicații privind călătoriile, panouri solare și sisteme de stocare a energiei, spoturi USB pentru încărcarea de telefoane, camere video de monitorizare și aplicații de tip „planificator de călătorie”.

Va fi implementat și un sistem de e-ticketing, alături de un sistem informatic de management al flotei și de informare dinamică a pasagerilor în stațiile de autobuz.

Alte puncte importante ale proiectului le reprezintă modernizarea sistemului de semaforizare prin montarea de semafoare inteligente, extinderea sistemului de supraveghere video și achiziționarea a 10 autobuze ecologice hibrid (în total, vor fi 20, celelalte urmând a fi achiziționate în cadrul celorlalte două proiecte asemănătoare – „Coridorul de Vest” şi „Coridorul Central”).

Se rezolvă probleme importante sesizate și de cetăţeni și se modernizează orașul

 “Proiectul privind „Coridorul de Est” este complementar cu alte două proiecte, de valori aproximativ egale, 10 milioane de euro fiecare: „Coridorul Central” – aflat deja în faza de execuție a lucrărilor, respectiv „Coridorul de Vest” – pentru care sperăm ca procedurile de licitației să poată începe peste câteva săptămâni. Rezolvăm mai multe probleme importante sesizate și de cetăţeni: starea carosabilului și trotuarelor pe străzile Mureșului și Eroilor, starea scărilor dinspre fostul Liceu Nr. 2 și de lângă vechea Școală Nr. 3, dar modernizăm și oraşul realizând o a treia zonă pietonală modernă, pe Aleea Ciprian Porumbescu, și achiziționând autobuze hibrid, sisteme de semaforizare moderne, mobilier urban și multe alte dotări de care orice oraș al mileniului III are nevoie. Contractul este semnat, așteptăm constructorul să depună garanția de bună execuție, după care vom da ordinul de începere a lucrărilor”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.