Meniu Principal

Dan Bobouțanu: Această coaliție Anti-Simeria a dus orașul într-o zonă gri. Să le spuneți, să le fie rușine!

Primarul municipiului Hunedoara, unul dintre primarii prezenți la evenimentul de lansare a candidaturii lui Iulius Bedea, a punctat importanța pe care o are majoritatea în Consiliul Local. Dan Bobouțanu a spus că nu înțelege de ce acești consilierii locali au acceptat jocurile murdare pe care Emil Rîșteiu le-a coordonat, împotriva cetățenilor.

“Dumneavoastră ca cetățeni nu puteți beneficia de ceea ce meritați pentru că politicienii din Simeria au dus lucrurile într-o extremă. Această coaliție Anti-Simeria, cine a botezat-o așa a nimerit-o foarte bine, vă duce într-o zonă gri. Într-o zonă în care lumea privește Simeria ca pe o ciudățenie și nu este în regulă. Simeria este un oraș important din județul nostru și această Coalițe Anti-Simeria încearcă să o ducă înapoi în perioada aia în care nu se întâmpla nimic. Toți primarii atrag fonduri europene, iar Iulius a prezentat și el această listă cu proiectele finanțate din aceste fonduri. Din păcate această coaliție Anti-Simeria vrea ca acest oraș să stea pe loc. Sigur, putem da vina pe clasa politică, așa cum merită de altfel, indiferent de partide. Dar vă mai spun ceva, dumneavoastră sunteți cei care hotărâți pe cine trimiteți în Consiliul Local. Important este ca atunci când îi dați puterea unui primar, să-i dați și Consiliul Local. Dacă îi dați primarului puterea fără să-i dați și majoritatea în Consiliul Local se întâmplă ce am văzut cu toții în Simeria.

Nu știu ce este în mintea acestor consilieri. Au dus lupta politică într-o extremă care în momentul de față este ridicolă și penibilă. În nouă iunie o să avem alegeri locale. Eu asta le spun și locuitorilor municipiului Hunedoara. Dacă dați puterea unui primar, dați-i și Consiliul Local! Altfel primarul va fi doar de decor și se va întâmpla ce sa întâmplat la Simeria. În mod normal, legat de ceea ce s-a întâmplat la Simeria, dumneavoastră cetățenii acestui oraș, ar trebui să le spuneți celor care au făcut aceste lucruri: Să vă fie rușine!”, a spus Dan Bobouțanu.