Meniu Principal

Cupa Cetăţii Deva la Taekwon-do – 7 martie 2020

Municipiul Deva va fi gazda primei ediţii a Cupei Cetăţii Deva la Taekwon-do

Competiţia va reuni la Deva 16 cluburi de taekwon-do din România şi un club din Republica Moldova

Maratonul de taekwon-do se va desfăşura sâmbătă, 7 martie 2020, la Sala Sporturilor din Deva, între orele 11:00-19:00.
Peste 330 de sportivi, pe categorii de vârstă: între 6-14 ani şi 14-18 ani se vor întrece pentru a ocupa un loc pe podium.
Competiţia are patru probe:
⏹ Tull (lupta cu unul sau mai mulţi adversari imaginari)
⏹ Luptă
⏹ Tehnici speciale (sărituri cu piciorul la înălţime)
⏹ Spargeri forţă (măsurarea forţei la dinamometru, probă specială pentru copii)

Toţi câştigătorii primelor trei locuri vor primi diplome şi medalii. Locurile I, II şi III pe cluburi vor fi premiate cu diplome şi cupe.
Competiţia va avea şi un premiu special – Cel mai bun sportiv (băieţi şi fete). Câştigătorii vor primi câte o cupă şi o trotinetă.
Sportivii se vor putea înscrie şi la o tombolă cu trei premii surpriză.

Organizatorii acestui eveniment de talie naţională sunt: Clubul Sportiv Lupii Deva, Federaţia Română de Taekwon-do ITF, Primăria Municipiului Deva, Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi de Tineret Hunedoara.

Intrarea la eveniment este liberă!

Vă aşteptăm alături de noi să ne bucurăm împreună de un spectacol de arte marţiale pus în scenă de cei mai buni luptători!

 



« (Stirea anterioara)