Cumpărarea imobilelor care formează „Ansamblul Istoric Mina Petrila” a fost aprobată
Întrunit în ședință extraordinară, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, hotărârea privind cumpărarea imobilelor care formează „Ansamblul Istoric Mina Petrila”, aflate în prezent în proprietatea Societății Naționale de Închideri de Mine Valea Jiului.
Este vorba despre o suprafață de 163.855 mp pe care sunt amplasate monumente istorice (clădirea compresoarelor vechi și termocentrala cu coșul de fum – grupa valorică A în categoria monument, ateliere mecanice, puțul nou cu schip, puțul central (turnul și hala) – grupa valorică B în categoria monument și clădiri aflate în zona de protecție a monumentelor istorice.
„Le mulțumesc consilierilor județeni care au aprobat această achiziție. Ne dorim ca acest obiectiv să contribuie la revitalizarea zonei Văii Jiului, pentru că potențialul este uriaș. Monumentele istorice pot intra într-un circuit turistic, așa cum se întâmplă în alte zone foste miniere din Europa, în timp ce terenul disponibil poate fi pus la dispoziția investitorilor”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Exploatarea minieră de la Petrila a fost înființată în anul 1859, mina Petrila fiind cea mai adâncă din Valea Jiului, coborând în pământ aproape 1000 de metri. EM Petrila a fost închisă în anul 2015, pe data de 30 octombrie 2015 fiind extrasă ultima tonă de cărbune.
Prețul stabilit pentru cumpărarea acestui obiectiv a fost stabilit în urma negocierilor și este de 1.500.000 lei.
Biroul de presă