Meniu Principal

Corvinul Hunedoara| Florin Maxim, declarații după victoria de la Oradea

Florin Maxim: „Victoria de astăzi, este cel mai important amănunt din acest meci, cele trei puncte puse în joc. Pentru noi erau vitale, am avut acea sincopă. Mă refer la cele două meciuri unde nu am obținut niciun punct. Cu Sepsi acasă și cu Voluntari în deplasare. Am analizat mai bine, i-am încurajat pe băieți, au înțeles și ei că puteam fi mult mai pragamatici și acasă pe momentul nostru bun puteam să  rupem jocul cu Sepsi, n-am făcut-o, am neglijat și acea fază fixă și s-a încheiat 1-0. La Voluntari, cumva am avut joc bun, consistent dar fără vlagă.

Am trecut acest hop, din meciul trecut de acasă, acum era foarte important să ne menținem ritmul și pot să spun că toți băieții au fost remarcabili. Chiar dacă este o echipă bună, primele zece minute le-au aparținut celor de la Bihor, mult mai agresivi decât noi, așa ieșit și golul. Până la urmă a ieșit bine și mergem acasă cu toate punctele.

Noi tot ce am obținut, le-am spus și jucătorilor acest lucru și i-am făcut să înțeleagă, noi am fost echipa care a muncit pentru fiecare punct. Am câștigat niște meciuri la limită cu angajament, dorință, cu un plan tactic și cumva am terminat în acest mod.

Trebuia să ne revină cumva acest spirit de echipă din interior, eu zic că l-am recâștigat. Mergem mai departe, vedem ce facem la meciul cu Steaua un meci la fel de important pentru noi”