Meniu Principal

“Contribuții ale Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică la Marea Unire”, la „Salonului Hunedorean al Cărții”

În cadrul „Salonului Hunedorean al Cărții”, la finele săptămânii trecute, a fost lansat volumul intitulat “Contribuții ale Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică la Marea Unire”, semnat de profesor dr. Gheorghe Firczak.

 Uniunea Rutenilor participă activ la viața culturală a României

Din partea autorului  a vorbit Francisc Gal, vicepreședintele Uniunii Rutenilor din România. Au mai luat cuvântul preotul Silviu Bindea, istoricul Viorica Igelsky și profesorul dr. Liviu Lazăr, cel care semnează prefața cărții scrisă de istoricul Gheorghe Firczak. „Uniunea Rutenilor din România este organizația unei minorități naționale care are menirea de a promova cultura şi, alături de celelalte minorități, participă activ la viața culturală a României”, a arătat Francisc Gal, vicepreședintele Uniunii Rutenilor din România.

“Această carte a apărut cu binecuvântarea Preasfinției Sale Alexandru, Episcopul Eparhiei Lugojului al Bisericii Române Unite cu Greco-Catolică. La baza scrierii acestei cărți au stat o serie de documente, din arhive, din Muzeul de Istorie de la Alba -Iulia, enciclopedii ale istoriei universale, istoria românilor scrisă de Academia Română, precum și lucrări ale unor istorici deosebit de importanți”, a spus și istoricul Viorica Igelsky.

Prof. dr. Liviu Lazăr, cel care a realizat prefața acestei cărți, a afirmat: „Am acceptat cu plăcere să scriu prefața acestei cărți, legându-mă de autor, de Gheorghe Firczak, peste 30 de ani de prietenie. L-am felicitat pentru ideea de a scrie și a celebra și prin această carte Centenarul Unirii Transilvaniei cu România. Volumul evidențează, într-adevăr, rolul Bisericii Greco-Catolice pentru că, în general, manualele de istorie, eu fiind profesor de istorie, nu evidenețează suficient momentul renașterii naționale”.

Rolul jucat de biserica greco-catolică în spiritualitatea românească

Anul trecut, în luna octombrie, la Biserica Immaculata din Deva a avut loc  simpozionul „70 de ani de la arestarea episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică“.

Evenimentul a fost iniţiat de istoricul Gheorghe Firczak, preşedinte fondator al Uniunii Culturale a Rutenilor din România (U.C.R.R), fost deputat şi, totodată, preşedinte al AJRRUEM Hunedoara – Deva. Cu această ocazie, pof. Viorica Igelsky a prezentat cartea „Contribuţii ale Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică la Marea Unire“, volum scris de dr. Gheorghe Firczak. Volumul a apărut atât în limba română, cât și în engleză.

Acţiunea s-a desfăşurat sub semnul Centenarului şi a avut ca moderator pe deputatul Iulius Firczak, preşedinte U.C.R.R. În cadrul acestui eveniment, au fost prezentate lucrări de către Preasfinţitul Alexandru Mesian – Episcopul Eparhiei de Lugoj, Monseniorul Angelo Pop – Vicar General al Eparhiei de Lugoj, dr. Liviu Lazăr, dr. Ilie Gherheş, dr. Dorin Petresc şi istoricul prof. Viorica Igelsky.

Carte insuflată de dragostea pentru credinţa greco-catolică şi pentru rutenism

„După părerea mea, Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică este o biserică naţională, alături de Biserica Ortodoxă Română şi are o contribuţie foarte importantă şi în renaşterea elitelor şi intelectualităţii rutene. De-a lungul timpului, Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică a colaborat în momentele importante ale istoriei poporului român cu Biserica Ortodoxă Română, punctul culminant fiind acea îmbrăţişare între Cardinalul Iuliu Hossu şi Episcopul Miron Cristea, viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pe Câmpia de la Alba-Iulia, în faţa mulţimii adunate să aclame proclamarea Marii Uniri. Cartea lansată am scris-o gândindu-mă la ascendenţii mei: străbunicul Gheorghe Firczak, bunicul Iuliu Firczak, tatăl Eugen Firczak, cei care mi-au insuflat dragostea pentru credinţa greco-catolică, pentru această confesiune şi în acelaşi timp şi pentru rutenism. Am lucrat în ritm susţinut pentru a scrie această carte pe care o iubesc ca pe mine însumi şi ca pe aproapele meu. Este, cred eu, o realizare. Are un aparat ştiinţific şi este scrisă pe bază documentară. Poate că din punct de vedere al cercetării nu aduce noutăţi, dar sintetizează lucruri care erau cunoscute, însă erau prezentate separat. Cartea este o sinteză a rolului pe care Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică îl are pentru spiritualitatea poporului român”, a apreciat istoricul Gheorghe Firczak.

 

Maria Hogman