Consumul s-a prăbușit în România: șase luni de scădere consecutivă!
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a suferit o contracție severă în luna ianuarie raportată la aceiași perioadă a anului trecut. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în cazul produselor nealimentare, care a înregistrat o scădere brută de 27,7 la sută, urmată de comerțul cu carburanți unde scăderea a fost de 26,6 la sută.
În cazul produselor alimentare consumul a bifat un minus de 21,5 la sută. Față de ianuarie 2025, volumul total al afacerilor din comerț a scăzut cu 9,1 la sută (serie brută) și cu 6,5 la sută (serie ajustată).
Fostul ministru de Finanțe, Adrian Câciu spune că suntem într-o criză socială, iar presiunea recesionistă este tot mai acută
„Comunicatul INS de astăzi referitor la căderea amplă a consumului populatiei pentru a șasea lună consecutiv ne arată ce se ascunde de 5 luni de zile: România a intrat și trece printr-o criză socială, iar presiunea recesionistă este tot mai acută.
Adică nu avem ceva tehnic, statistic ci recesiune în toată regula”, a concluzionat Câciu.
« Campanie gratuită de colectare a resturilor vegetale în municipiul Deva: 10 martie – 9 aprilie (Stirea anterioara)

